Devenit celebru la vârsta de 10 ani datorita rolului din Home Alone 3, Alex D.Linz a intrat în lumea cinematografiei în 1997, obţinând roluri mici în diferite producţii pentru copii.
Celebritatea a obţinut-o doi ani mai târziu, iar după aceea s-a remarcat în Tarzan (1999), Max Keeble’s Big Move (2001), Race to Space (2002). Ultimele sale apariţii au fost în comedia The Amateurs (2005) şi Choose Connor (2007).
Potrivit procinema.ro, de cinci ani, de când a renunţat cel puţin pentru o perioadă la actorie, Alex D.Linz şi-a dedicat atenţia încheierii studiilor, acesta fiind student la Universitatea din California. În acelaşi timp, tânărul face parte dintr-o trupă de stand-up comedy şi se dedică pasiunilor sale: fotbal şi baseball.
Protagonistul filmului „Singur acasă 3”, Alex D. Linz, s-a schimbat radical de la filmul care i-a adus celebritatea. Maturizarea l-a făcut pe actor să fie de nerecunoscut faţă de perioada în care a jucat în comedia de succes.
Chiar dacă a declarat ca „să joci într-un film este amuzant, parca este Halloween în fiecare zi”, Alex nu pare să fie tentat să mai revină în lumea cinematografică.
Vezi: Cum au crescut copiii celebri din cinematografie GALERIE FOTO