Incredibil, ce a scris presa din Ucraina după umilinţa cu România! Sport.ua, unul dintre cele mai importante site-uri din Ucraina, a descris dezamăgirea profundă resimțită după meci. „Nu te poți gândi la ceva mai rău de atât”, au scris jurnaliştii ucraineni, reflectând starea de șoc și frustrare. Football24.ua a avut o reacție și mai vehementă, subliniind dominația totală a României: „România a distrus Ucraina. Un fiasco total, prima ocazie a venit în minutul 76. Am fost toți un dezastru, adversarii au fost pe culmi”.
Victoria României a fost considerată una dintre cele mai bune prestații din istoria participărilor la Campionatele Europene. Acesta este al doilea succes al echipei naționale la un Campionat European, după victoria cu 3-2 împotriva Angliei la Euro 2000.
Citeşte şi: Ce au transmis BBC şi CNN după victoria României la Euro 2024. „Val de galben la fluierul de final”
România nu a dominat doar pe teren, ci și în tribune. Peste 30.000 de suporteri români au cântat imnul național la începutul meciului și au continuat să sprijine echipa pe tot parcursul partidei. La final, când scorul era clar în favoarea României, fanii au început din nou să cânte „Deșteaptă-te, române!”, subliniind triumful clar al echipei.
Victoria României nu doar că a ridicat moralul echipei și al fanilor, dar a demonstrat și potențialul echipei la EURO 2024. Rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile în continuare pentru tricolorii conduși de Edi Iordănescu.