Taisei Corp a petrecut un an și jumătate dezvoltând o modalitate revoluționară de a demola clădiri, în modul cel mai ecologic. Ei o numesc sistemul Taisei Ecologic, sau Tecorep pe scurt. Conceptul din spatele metodei este ca acoperișul clădirii să fie folosit ca un fel de pălărie care creează un spațiu închis pentru deconstrucție.
Coloane temporare susţin acoperișul și sunt coborâte atunci când podele sunt eliminate, potrivit BBC News.
„E ca şi cum ai avea o fabrică de dezasamblare în partea de sus a clădirii și pui o pălărie mare acolo, iar apoi micşorezi construcția de sus în jos”, a declarat un reprezentant al companiei. Nu numai că este mai sigură pentru lucrători, ci se şi reduce zgomotul cu peste 25%, praful rezultat cu 90% și metoda este mai eficientă din punct de vedere al timpului şi energiei.
Potrivit Tecorep, aceasta este o procedură sigură şi pentru mediul înconjurător.