Un bărbat din Iaşi a decis să-şi pună capăt zilelor după ce a aflat că soţia sa vrea să divorţeze. Pentru a-şi face curaj, el a băut o cantitate mare de alcool, apoi s-a urcat la volan şi cu maşina a escaladat şinele de cale ferată.
Potrivit România TV, el a continuat să meargă kilometri buni pe calea ferată, până când a fost văzut de un alt şofer, care a sunat la 112, iar de acolo a fost anunţat dispeceratul CFR, care a reuşit să oprească toate trenurile care ar fi trebuit să treacă prin zonă. La un moment dat, autoturismul bărbatului s-a înţepenit în şina de cale ferată, dar în loc să iasă din autoturism, bărbatul a adormit cu capul pe volan. El a fost scos din maşină abia atunci când poliţiştii au adus-o la faţa locului pe soţia sa.
Acum, după această aventură bărbatul s-a ales cu un dosar penal, pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, dar şi pentru aşezarea pe calea ferată a diferite obstacole, care ar fi putut pune în pericol circulaţia pe calea ferată.