Accidentul a avut loc în seara de 31 ianuarie, când o mașină condusă de un șofer de 37 de ani, din Bârlad, a intrat în mașina lui, scrie vremeanoua.ro. La fața locului a sosit un echipaj de poliție, care, conform procedurilor legale, i-au pus pe cei doi șoferi să sufle în alcooltest.
Citeşte şi NOUL COD RUTIER. LISTA BOLILOR care te pot lăsă fără CARNET DE CONDUCERE
Ghinionului șoferului de 29 de ani a fost că băuse înainte de a se urca la volan, în timp ce șoferul vinovat nu. Astfel, deși nu el a fost cel care a produs accidentul, a fost lăsat de polițiști fără permis pentru 90 de zile. Acceași măsură au luat-o oamenii legii și față de șoferul vinovat de accident, însă pentru o perioadă de 60 de zile. În plus, șoferul depistat băut la volan a primit și o amendă de 1.305 lei, în timp ce al doilea șofer a fost sancționat cu o amendă de 870 de lei.
„Am fost sesizati că pe strada Epureanu din Bârlad, un autoturism care circula de la Grădinã spre Centru, a vrut să facă un viraj la stânga, pe linie continuă, fără să se asigure, si a izbit un alt autoturism care circula regulamentar, din sens opus. Autoturismul a fost aruncat într-un stâlp, ricoșând într-o masină care era parcată. În acelasi timp, o masină cu numere de Iasi, care era în spatele autoturismului ce a virat fără să se asigure, a fost acrosat. Din accident nu au rezultat victime. Soferul de 37 de ani, care a virat fără să se asigure pe linia continuă, a fost sancționat cu 870 de lei amendă si suspendarea dreptului de a conduce pentru 60 de zile. Șoferul de 29 de ani, care conducea mașina acroșată si izbită în stâlp , a fost depistat cu o alcoolemie de 0,20 ml/l de alcool pur în aerul respirat, a primit o amendă de 1.305 lei și i-a fost suspendat permisul de conducere pentru 90 de zile”, a precizat Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.