Incredibilă poveste de familie: A trăit 40 de ani ruptă de lume şi a ros pantofi, să supravieţuiască

Familia Likov făcea parte dintr-o sectă persecutată în Rusia, numită „Vechii Credincioşi”. Toţi membrii familiei s-au  retras în sălbăticie, în 1936, după ce unul dintre ei îşi văzuse fratele ucis de comunişti.

Karp fugise în Siberia, în 1936, împreună cu soţia lui, Akulina, fiul lor de 9 ani, Savin şi fiica lor de 2 ani, Natalia, cărând după ei câteva obiecte strict necesare unei gospodării şi seminţe de pus în pământ. Au avansat treptat în pădure, construind acolo mai multe colibe, până când a găsit o zonă, pe coama muntelui, care li s-a părut mai sigură. In 1940 li s-a născut un băiat, Dmitri, iar după doi ani, o fată, Agafia. 

Mai bine de 40 de ani, familia Likov nu a avut contact cu nicio altă fiinţă umană. Habar nu avea că fusese şi Al Doilea Război Mondial. A fost descoperită întâmplător, în 1979, de către un elicopter rus care căuta un loc în zonă în care să lase o echipă de geologi venită în scopuri de cercetare.

În vizită la bunicul

Alte articole

Zelenski îl acuză pe Putin că „se joacă cu viețile oamenilor”, după ce, în ciuda armistițiului de Paști, alertele de raid aerian s-au auzit în toată Ucraina

Diana Șoșoacă pleacă în Rusia, Coreea de Nord și China. Vrea să vadă dacă în cele trei țări este dictatură

La început, pilotul elicopterului nu-şi credea ochilor. A survolat de mai multe ori zona în care reperase ceva ce semăna cu un adăpst improvizat într-un luminiş ce se vedea clar că fusese făcut de mâna omului în taigaua siberiană, una dintre ultimele zone sălbatice de pe Pământ, de mii de kilometri pătraţi. Nimeni nu şi-ar fi putut imagina că acolo, unde nu trăiesc decât lupi, urşi şi alte animale de pradă rezistente la climatul extrem de aspru, ar putea trăi oameni, chiar o familie întreagă.

Când elicopterul a aterizat, capul familiei, Karp, era foarte speriat. Pentru prima oară îi ieşea un om în cale după atâţia zeci de ani. Geologii şi-au dat seama ce se întâmplă cu el şi l-au luat cu binişorul. „Să trăieşti, bunicule! Am venit să te vizităm!”, i-au spus geologii. Purta pantaloni din pânză de sac, avea barba netunsă şi nepieptănată şi părul încâlcit. Părea speriat şi era foarte atent la noi”, a povestit şeful echipei, Galina Pismenskaya, scrie Daily Mail.

Cercetătorii aduseseră cu ei şi câteva cadouri pentru „gazdele” pe care credeau că le găsesc acolo. După ce i-a mai trecut spaima şi emoţia revederii cu alte fiinţe umane după zeci de ani, Karp s-a comportat ca o gazdă bună, invitându-i pe oaspeţii lui în coliba improvizată de el. „Dacă aţi ajuns atât de departe, înseamnă că aţi călătorit mult, aşa că, mai bine, intraţi!”, le-a spus Karp vizitatorilor lui.

Coliba lor semăna cu o locuinţă de acum 500 de ani. Avea o singură cameră şi o ferestruică nu mai mare decât un portofel bărbătesc. Geologii le-au oferit membrilor familiei câteva alimente, între care pâine, marmeladă şi ceai. Fiicele lui, Agafia şi sora ei, Natalia s-au ascuns la început şi au început să plângă, crezând că este ceva foarte rău şi că sunt pedepsite pentru „păcatele” lor. Karp le-a explicat că ele nu văzuseră aşa ceva, nici măcar pâine şi de aceea erau speriate.

Sămânţa de cultură

Familia îşi făcuse o grădină în jurul casei, dar într-o iarnă foarte aspră, frigul distrusese toate culturile, iar ei erau ameninţaţi cu moartea prin inaniţie. Era în 1961. În iarna aceea a murit Akulina, soţia lui Karp, ea preferând să se sacrifice renunţând la mâncarea ce rămăsese în favoarea celorlalţi membri ai familiei. Atunci, au ajuns să roadă pielea de la pantofi ca să supravieţuiască. O singură sămânţă rodise apoi şi au păzit-o cu toţii, zi şi noapte, ca să nu le-o fure păsările!… La vremea recoltei, au adunat 18 boabe de grâu.

Când a crescut, Dmitri a devenit un vânător iscusit şi un expert în prinderea în cursă a animalelor. Mergea kilometri întregi prin pădure, fără frică şi nu se întorcea acasă decât după ce îşi lua „prada” şi cădea lat de oboseală, dar era fericit că familia lui avea carne la masă.

Când a împlinit 80 de ani, cercetătorii l-au vizitat şi i-au adus mai multe obiecte, între care şi o bucată de celofan. „Doamne, ce mi-au adus ei mie? Este sticlă, dar se îndoaie!”, s-a mirat el, uitându-se fascinat la bucata de celofan. A fost fascinat şi de televizor, la care se uita când cercetătorii îl mai luau în vizită la baza lor.

Din păcate, nu l-au convins niciodată să plece din pustietate, nici pe el, nici pe copiii lui. În 1981, trei dintre cei patru copii ai lui au murit din cauza unei boli moderne după toate aparenţele, pentru care nu aveau imunitate. Savin şi Natalia au făcut blocaj renal, iar Dmitri a murit de pneumonie. El nu a vrut să fie dus la vreun spital cu elicopterul cercetătorilor, spunând că va avea atâtea zile câte i-a dat Dumnezeu.

Karp a murit în somn, în data de 16 februarie 1988, în aceeaşi zi în care în urmă cu 27 de ani murise soţia lui. Numai Agafia, care are 70 de ani, mai trăieşte.