Pilotul britanic Lewis Hamilton (Mercedes) va pleca din pole position în Marele Premiu de Formula 1 al Belgiei, programat duminică, după ce a reuşit cel mai bun timp în calificările, perturbate de ploaie, desfăşurate sâmbătă după-amiază pe circuitul de la Spa-Francorchamps.
Hamilton, care a fost înregistrat pe un tur de pistă în 2min.01sec.012/1000, îl va alături în prima linie a grilei de start pe campionul mondial en titre, germanul Sebastian Vettel (Red Bull), cronometrat în 2min.10sec.200/1000, în timp ce linia 2-a va fi ocupată de australianul Marc Webber (Red Bull) – 2min.01sec.325/1000 şi de germanul Nico Rosberg (Mercedes) – 2min.02sec.251/1000.
Aceasta este a patra cursă consecutivă şi a cincea de la debutul actualei ediţii a Campionatului Mondial de Formula 1 în care Lewis Hamilton ia startul din pole position. Câştigătorul titlului mondial în 2008 (cu McLaren) a reuşit, la finele lunii iulie, prima sa victorie pentru echipa Mercedes, în Marele Premiu al Ungariei de la Budapesta.