Când Tim Beshara a postat miercuri pe Twitter o fotografie cu un pui de cangur care poartă în braţe un ursuleţ de pluş nu şi-a imaginat că va stâni o aşa mare emoţie pe internet. Mama sa, Gillian, tratează animalele sălbatice, în numele unei asociaţii de protecţie a animalelor, iar această fotografie a realizat-o în primăvară, în statul australian New South Wales.
Cangurul, pe numele său Doodlebug, a rămas orfan după ce mama sa l-a părăsit, lipsa de afecţiune făcându-l să sufere. După cum se vede în fotografie, micul cangur îşi arată tandreţea faţă de un ursuleţ de pluş, pe care l-a găsit la casa sa de adopţie. „Am crezut că doar australienii vor fi interesaţi de această poveste, dar am fost mirat să văd că primes mesaje din Brazilia sau Rusia„, a spus Tim Beshara.
Între timp, după ce a fost recuperat psihic, Doodlebug a renunţat la ursul de pluş şi a pornit să hoinărească prin pădurile din Northern Rivers, întorcându-se totuşi din când în când la vechea sa casă de adopţie.