Un sistem complex de burlane şi pâlnii ataşate în exteriorul unei case colorate din Germania devine un instrument muzical atunci când plouă.
Casa este localizată în Neustadt Kunsthofpassage, o zonă din Dresden, şi face parte dintr-un proiect artistic numit Courtyard of Elements (Grădina cu elemente), potrivit DailyMail.
Peretele „cântător” a fost creat de sculptorul Annette Paul şi designerii Christoph Rossner şi André Tempel, care trăiesc toţi în casa muzicală.