Descriindu-se mai degrabă drept o „mişcare” decât un partid, Pionierii suverani independenţi din Olanda (SOPN) intenţionează să elimine noţiunea de proprietate asupra terenurilor. Întreg teritoriul olandez ar trebui să fie considerat, potrivit lor, ca aparţinând „Mamei Natură”.
SOPN vrea, de asemenea, să elimine ceea ce numeşte „nevoia de a avea un loc de muncă” şi să acorde fiecărui cetăţean „un salariu pentru minimul” necesar de trai. Niciodată în Parlament, de la crearea sa în 2003, SOPN se declară optimist, anticipând că va obţine la alegeri 76 dintre cele 150 de locuri de deputaţi.
Partidul pentru Animale (PvdD), care dispune de două locuri de deputaţi de la alegerile din iunie 2010, pledează pentru interzicerea pescuitului sportiv, precum şi pentru interzicerea curselor de porumbei, susţinând că multe dintre aceste păsări mor de oboseală în timpul competiţiilor de acest fel.
Opozant al ajutoarelor acordate ţărilor africane, partidul de extremă dreapta PVV, al lui Geert Wilders, vrea alocarea de fonduri pentru susţinerea limbii afrikaans, derivată din olandeza vorbită în secolul al XVII-lea de coloniştii veniţi să se instaleze în Africa de Sud şi în Namibia.
„Limba, vorbită în Africa de Sud şi în Namibia, este din ce în ce mai marginalizată”, afirmă PVV în programul său, referitor la o limbă vorbită în principal de descendenţi ai coloniştilor olandezi. „Trebuie să ne apărăm frumoasa noastră limbă olandeză!”, adaugă PVV.
Partidul ultraconservator protestant SGP pledează pentru duminici în care să nu se muncească pentru ca olandezii să poată „merge la biserică”. Nici măcar meciurile de fotbal nu ar trebui să aibă loc duminica întrucât ar presupune că poliţiştii „trebuie să muncească”, potrivit SGP.
Singura excepţie de la regulă referitoare la versiunea SGP a repausului duminical este reprezentată de munca pentru operele de caritate. Fondat în 1918, SGP a obţinut două dintre cele 150 de locuri de deputaţi la alegerile legislative din 2010.