Astronomii sunt de părere că mii de planete pitice se aflau în centura Kuiper — inelul de obiecte înghețate aflat dincolo de orbita lui Neptun — la puțin timp după formarea sistemului solar, potrivit Agerpres. Lucrurile au început însă să se schimbe acum aproximativ 4 miliarde de ani, după ce marile planete ale sistemului solar, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun și-au modificat puțin orbitele, stârnind haos atât în rândul obiectelor din centura Kuiper, cât și al celor din centura de asteroizi dintre Marte și Jupiter. Rezultatul a fost proiectarea a numeroase obiecte din aceste două zone spre interiorul sistemului solar și începutul unei epoci de frecvente impacturi între obiectele cosmice din jurul Soarelui, epocă denumită „Bombardamentul greu târziu” (Late Heavy Bombardment).
În noul studiu, o echipă de cercetători coordonată de Ryuki Hyodo, de la Universitatea Kobe din Japonia, a calculat că numeroase obiecte din Centura Kuiper au trecut prea aproape de marile planete din sistemul solar în această perioadă. Mai precis, conform studiului, mai multe planete pitice de dimensiuni apropiate de cele ale lui Pluto au trecut pe orbite prea apropiate de Saturn, Uranus și Neptun fiind pur și simplu distruse de atracția gravitațională colosală a acestor planete.
Conform simulărilor computerizate realizate de echipa de cercetători, în unele cazuri, până la 10% din masa planetelor pitice distruse a rămas pe orbita planetei gigantice care le-a distrus. Aceste fragmente s-au ciocnit unele de altele de-a lungul miliardelor de ani, rezultând inelele din particule de gheață și praf ce pot fi observate în prezent în jurul lui Saturn, Uranus și Neptun.
Inelele lui Saturn sunt formate în proporție de 95% din apă înghețată, în timp ce inelele lui Uranus și Neptun au o culoare mai închisă și par să fie compuse preponderent din particule de rocă. Teoria cu privire la distrugerea planetelor pitice poate explica și aceste particularități din prezent ale inelelor acestor planete gigantice.
Uranus și Neptun sunt planete cu densități considerabil mai mari decât Saturn și dezvoltă astfel câmpuri gravitaționale mai puternice (un corp cosmic ar trebui practic să „atingă” atmosfera lui Saturn pentru a „resimți” o atracție gravitațională comparabilă cu cele exercitate de Uranus și Neptun la distanțe mai mari). Astfel, Uranus și Neptun au reușit să distrugă chiar și nucleele din rocă ale planetelor telurice care s-au apropiat prea mult, în timp ce Saturn a capturat straturile exterioare, mai puțin dense și formate în mare parte din gheață ale unor astfel de planete pitice.
„Aceste concluzii ilustrează că inelele planetelor gigantice sunt doar rezultatul natural al procesului de formare al planetelor din sistemul nostru solar”, susțin autorii studiului într-un material publicat în revista Icarus. „Acest lucru implică și faptul că alte planete gigantice, descoperite pe orbita altor stele, au probabil astfel de inele, formate în mod similar”, mai precizează ei.