Inelul de foc de pe cer: O eclipsă inelară de Soare a avut loc marţi

Soarele arată ca un inel de foc cu ocazia unei eclipse solare vizibile în anumite regiuni ale globului.
Romania TV
29 apr. 2014, 06:12
Inelul de foc de pe cer: O eclipsă inelară de Soare a avut loc marţi

Din nefericire, în majoritatea regiunilor planetei acest fenomen nu va fi vizibil, scrie Agerpres.

Dacă eclipsele de Lună se produc doar în perioadele de Lună plină, eclipsele de Soare se produc doar în faza de Lună nouă. Jumătate din planetă, Lumea Nouă (cele două Americi, Australia şi Noua Zeelandă) au putut observa o eclipsă de Lună produsă la 15 aprilie. Atunci când se produce o eclipsă de Lună, ea este de obicei fie precedată, fie este urmată de o eclipsă de Soare la următoarea fază de Lună nouă.

Eclipsa solară de marţi va fi una inelară – care apare atunci când Soarele şi Luna sunt aliniate exact cu Pământul, şi diametrul aparent al Lunii este mai mic decât cel al Soarelui. Astfel, din Soare se mai vede doar corona, în forma unui inel strălucitor ce înconjoară Luna întunecată. Acest eveniment astronomic se produce în contextul în care Luna se apropie de cel mai îndepărtat punct al orbitei sale în jurul Pământului, având o mărime aparentă prea mică pentru a acoperi întregul disc solar.

Majoritatea oamenilor nu vor putea urmări însă această eclipsă în întregime. Singurul loc din lume unde va putea fi văzută întreaga eclipsă este o micuţă regiune din Antarctica. Fazele parţiale ale eclipsei vor putea fi vizibile şi din alte locuri. Majoritatea acestor locuri sunt însă zone de ocean, din afara rutelor maritime. Privilegiaţii acestei eclipse vor fi australienii, pe întregul continent de la antipozi putând fi văzute faze parţiale ale eclipsei.

Cea mai bună perspectivă asupra eclipsei o vor avea locuitorii statului insular Tasmania. La Hobart, capitala Tasmaniei, eclipsa va începe prin suprapunerea discului selenar peste cel solar la ora 05:51 GMT. Faza maximă a eclipsei va fi vizibilă la ora 07:00 GMT.

Cu cât parcurgem Australia mai spre nord, cu atât Luna va acoperi mai puţin din discul solar. La Sydney, spre exemplu, Luna va acoperi doar 52% din discul solar. La Perth eclipsa va începe la 05:17 GMT şi va atinge faza maximă (59% din discul solar va fi acoperit de Lună) la ora 06:42 GMT. Întregul fenomen se va încheia la 07:59 GMT.

VEZI LIVE AICI: Transmisiunea va avea loc pe 29 aprilie 2014

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Catalogul Kaufland cu oferte pentru Paște. Se vând doar în Vinerea Mare și în Sâmbăta Mare, sunt la reducere și au prețuri excelente. Retailerul nu a glumit deloc
Capital.ro
Durere în România în Vinerea Mare! A murit azi un artist uriaș al țării. A făcut nemuritoare emoția umană
Playtech.ro
Amenda pe care o primesc românii care nu pot justifica banii cash. În Europa se dau sancţiuni uriaşe
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
„Cuda” și „Sirin”: Proiectele secrete care vor revoluționa apărarea României
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a dat interzis în UE. România nu poate refuza. Ajutorul care trebuie să dispară din aprilie 2025
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
O studentă la Drept, din Timișoara, a căzut de la etaj după ce s-ar fi certat cu iubitul. Tânăra are 19 ani
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Meteo Paște 2025. ANM anunță cum va fi vremea în fiecare regiune din România
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI