Inflația și creșterea dobânzilor, printre principalele pericole din 2025, potrivit specialistului în economie Cristian Păun: ”Tăiați cheltuielile inutile. Evitați creditul de consum”

Economistul Cristian Păun, profesor la Academia de Studii Economice din București, avertizează asupra unor riscuri economice și sociale semnificative în anul 2025, printre care inflația, creșterea fiscalității, dobânzile ridicate, stagnarea economică, instabilitatea politică și creșterea extremismului. Acesta a oferit și o serie de recomandări menite să ajute populația să gestioneze mai bine aceste provocări, accentuând importanța prudenței financiare și a investițiilor personale.
Filip Stan
01 ian. 2025, 17:08
Inflația și creșterea dobânzilor, printre principalele pericole din 2025, potrivit specialistului în economie Cristian Păun: ”Tăiați cheltuielile inutile. Evitați creditul de consum”

Într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, Cristian Păun a detaliat aceste pericole și a subliniat necesitatea unei abordări atente în fața acestora. Profesorul atrage atenția asupra presiunii suplimentare care va afecta categoriile vulnerabile, dar și asupra potențialului impact negativ al măsurilor economice insuficient coordonate, lansând totodată un apel la responsabilitate și adaptabilitate.

Profesorul Cristian Păun avertizează că inflația va continua să fie o amenințare gravă pentru economia României, pe fondul unui deficit bugetar excesiv și al cheltuielilor publice mari, care favorizează creșterea constantă a prețurilor.

„Cu un deficit în continuare excesiv şi dificil de temperat în condiţiile unei economii care stagnează, inflaţia rămâne fenomenul macroeconomic cel mai periculos şi pentru anul 2025. Când cheltuieşti resurse pe care nu le ai, mai ales distribuite pentru consum (salarii, pensii, asistenţă socială), nu ai cum să ai o creştere de preţuri constantă şi consistentă. Deficitul României, ca procent din PIB, poate nu pare mare, dar ca sume absolute este imens. Acele sume nu există în realitate, nu le produce economia reală, se aduc din viitor prin împrumuturi”, explică profesorul.

Citește și: Veste bună pentru clienții ING. Ce se va întâmpla de la 1 ianuarie 2025

Creșterea fiscalității va reprezenta o povară suplimentară pentru economie, prin introducerea de noi taxe și eliminarea unor facilități fiscale, în timp ce Cristian Păun anticipează și o posibilă majorare a TVA în a doua jumătate a anului.

„Probabil vor creşte şi alte taxe, dar în a doua jumătate a anului, după alegerile prezidenţiale (cel mai probabil va creşte TVA)”, este de părere profesorul.

Dobânzile vor rămâne la niveluri ridicate din cauza inflației și a deficitului bugetar, iar economia va întâmpina dificultăți suplimentare pe fondul încetinirii creșterii economice atât în România, cât și în țările UE, care sunt principalii parteneri comerciali.

Instabilitatea politică și extremismul sporesc vulnerabilitățile economice

Instabilitatea politică și ascensiunea curentelor extremiste, naționaliste și suveraniste vor pune în pericol relațiile economice internaționale, dar și prosperitatea generată de integrarea europeană, multinaționale și globalizare.

„Aceste mișcări vor genera o depărtare de ceea ce a generat și generează cea mai mare parte a prosperității pe aici: multinaționale, integrare europeană, integrare financiară, globalizare”, mai spune profesorul.

Cristian Păun îndeamnă la prudență maximă, reducerea cheltuielilor inutile, diversificarea surselor de venit și evitarea creditului de consum, subliniind importanța investițiilor în sănătate și dezvoltare personală.

„Fiți cumpătați și tăiați de pe listă cheltuielile inutile sau cheltuielile care nu sunt neapărat necesare acum. Consolidați-vă rezervele și găsiți noi surse de venit care să completeze sursele existente. Faceți ca și acest an să contribuie decisiv la independența voastră financiară”, sunt câteva din sfaturile specialistului.

„Aveți grijă mare la sănătate. Este foarte costisitor să te îmbolnăvești în România. În România este o investiție personală importantă, cu valoare adăugată extrem de mare”, a concluzionat Cristian Păun

Citește și: Concedieri masive după Anul Nou. O mare copmpanie din România dă afară 40% din angajaţi

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Satul care a devenit o destinație turistică foarte căutată. Se datorează totul acestor animale
Capital.ro
TAXĂ nouă în România. O achită toți cetățenii. NU se poate evita plata: Avem o strategie
Playtech.ro
Lucruri interzise pe casa scării. De ce să nu speli pe jos dacă stai la bloc
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Cel mai puternic „purificator al sângelui” din lume. Este afrodiziac, scade tensiunea arterială, dă energie și era adorat de romani
wowbiz.ro
Natallia, o tânără gravidă de 28 de ani, a apelat la ajutorul ChatGPT atunci când s-a simțit rău. Ce se întâmpla, de fapt, cu aceasta?!
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
Pericol uriaș la granița României. Atac biologic
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
O fetiță de 10 ani a murit în urma unui incendiu devastator la o școală de gătit, în Singapore
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se schimbă legea peste tot în România. Primăriile trebuie să decidă. Mircea Fechet: Suntem obligaţi!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Petre Măgurean, fost jucător și antrenor de baschet, a murit la 67 de ani, cu doar două zile înainte de ziua de naștere: „A cucerit medaliile de bronz în Divizia A”
MediaFlux
Răsturnare de situație la prezidențiale! Anunț privind retragerea din cursă
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta: omul care ”a salvat Belgradul” în urma unei ședințe secrete a Guvernului! ”A plagiat, dar a și inundat” – remarcă Cristian Preda