În următoare zile va continua să plouă, vântul va bate în majoritatea regiunilor, vor fi posibile şi căderi de grindină, iar temperaturile vor scădea simţitor în toate regiunile.
Potrivit meteorologilor, începând de marţi dimineaţă până joi dimineaţă, instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta temporar prin averse, descărcari electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului în toate regiunile ţării.
Îndeosebi în sud-vestul, sudul şi estul teritoriului, precum şi în zonele de deal şi de munte, cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp şi izolat 30 l/mp.