O colegă de celulă, reţinută într-un dosar în care este acuzată de fals în acte, a mărturist pentru Cancan condiţiile îngrozitoare din celula în care se află acum fostul ministru.
“Trăim momente groaznice din cauza unor leşuri, miroase a hoit de şobolan din celula mea şi a Elenei Udrea! Mirosul s-a răspândit pe o suprafaţă foarte mare şi mai multe deţinute au sesizat situaţia, în speranţa că vor anihila mirosul cumva. Udrea a facut si ea plangere, iar modul prin care rezistam este acela că tot ea îşi foloseşte parfumul ca să schimbe aerul”, a mărturisit colega de celulă a Elenei Udrea.
Citeşte şi: Ruxandra Dragomir, susţinere pe Facebook pentru Elena Udrea: „Vrea să-i privească în ochi pe denunţători”
Fosta şefă PMP, dar şi celelalte femei se plâng acum că ar avea şi probleme digestive.
„Am ajuns să mâncăm sandvişurile în birourile procurorilor, când mergem la audieri, pentru că mirosul ne-a dat stomacul peste cap şi nu mai avem tragere să mergem în sala de mese”, povesteşte deţinuta, colegă de celulă cu Elena Udrea.
Nu este prima dată când Elena Udrea se plânge de condiţiile din arest. Prima experienţă pe care a avut-o dupa gratii a facut-o pe Elena Udrea să ceara renovarea celulei din banii ei. Nu s-a gândit însă că situaţia poate fi mai rea decât îţi imagina.
Elena Udrea a ajuns din nou în faţa instanţei supreme care judecă, joi, contestaţia Elenei Udrea la decizia de arestare preventivă din dosarul „Gala Bute”.