Înfrângere pentru DNA. Rechizitoriul în dosarul fostului primar din Sighişoara, Ioan Dorin Dăneşan, declarat nul

Curtea de Apel Târgu Mureş a constatat nulitatea rechizitoriului întocmit de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş în dosarul fostului primar din Sighişoara, Ioan Dorin Dăneşan, acuzat de semnarea unei declaraţii false pentru obţinerea de fonduri europene, a exclus toate probele administrate în cursul urmăririi penale ca fiind nelegal obţinute şi a dispus restituirea cauzei la DNA.
Filip Stan
25 mai 2018, 10:24
Înfrângere pentru DNA. Rechizitoriul în dosarul fostului primar din Sighişoara, Ioan Dorin Dăneşan, declarat nul

Curtea de Apel Târgu Mureş a desfiinţat, astfel, încheierea penală nr.34/CP pronunţată în 19 martie 2018 de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Mureş, care a constat legalitatea rechizitoriului şi a dispus începerea judecăţii în acest dosar.

„Admite contestaţia formulată de inculpatul D.I.D. împotriva încheierii penale nr. 34/CP pronunţată la data de 19 martie 2018 de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Mureş. Desfiinţează integral hotărârea atacată şi dispune: În baza art.346 alin.3 lit. b Cod procedură penală constată nulitatea rechizitoriului din 10.11.2017 emis în dosarul nr.130/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Târgu Mureş şi a tuturor ordonanţelor emise în menţionatul dosar şi dispune excluderea de la dosarul cauzei, ca nefiind legal obţinute, a tuturor probelor administrate în cursul urmăririi penale. Dispune restituirea cauzei la organul emitent, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Târgu Mureş”, se arată pe portalul Curţii de Apel Târgu Mureş.

În data de 8 decembrie 2017, Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, într-un comunicat de presă, că procurorii au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Ioan Dorin Dăneşan, la data faptei primar al municipiului Sighişoara, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

În rechizitoriul întocmit, procurorii susţineau că, în cursul anului 2014, Primăria municipiului Sighişoara – în calitate de lider al parteneriatul dintre unitatea administrativ teritorială municipiul Sighişoara şi Colegiul Naţional „Mircea Eliade” Sighişoara – a solicitat o finanţare nerambursabilă. În acest context, edilul a semnat o declaraţie de eligibilitate prin care declara pe proprie răspundere că nu a suferit condamnări definitive ca urmare a încălcării conduitei profesionale.

„În realitate, la data de 07 martie 2013, inculpatul Dăneşan Dorin Ioan fusese condamnat definitiv de către Curtea de Apel Târgu Mureş la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare condiţionată, pe un termen de încercare de 4 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial. Printr-o adresă emisă la 30 decembrie 2014, după constituirea acestui dosar, Primăria municipiului Sighişoara a solicitat Agenţiei pentru Dezvoltare Regională – Centru, în baza prevederilor contractuale, încetarea, prin acordul părţilor, a contractului de finanţare respectiv”, se arată în comunicatul DNA.

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Rețetă de prăjitură cu cremă fină de iaurt și marmeladă. O vei găti și a doua oară
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvășitoare doar în lenjerie! Imagini spectaculoase cu bruneta focoasă!
Fanatik.ro
Fabrica mare din România care se construiește lângă o fostă mină. Se fac investiții masive aici, iar o mulțime de locuri de muncă vor fi disponibile
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție privind turului doi al alegerilor prezidențiale
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poate avea simultan un angajat. Limita maximă de ore pe care le poate lucra. Prevederile Codului Muncii 2025
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Un potențial jaf de până la 300 milioane de euro se prefigurează în România. Chisăliță cere blocarea schemei din PNRR
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Deea Maxer, schimbări majore după divorț. Vrea să se mute din blocul în care locuiește și Dinu Maxer. Unde vrea să se stabilească
Spynews
Cum arată Prințesa de Aur la vârsta de 39 de ani. Abia o mai recunoști | FOTO
Evz.ro
Greșelile grave care distrug mixerul de bucătărie. Cum să procedăm corect
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Data la care vor fi virați banii pe cardurile de alimente
Cancan.ro
Cele 3 alimente la care Dragoș Pătraru a renunțat pentru a slăbi 30 de kilograme. Mulți români le consumă zilnic
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Traian Băsescu cutremură România: Este inadmisibil, nu pot accepta că s-a întâmplat așa ceva!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
ANPC suspendă dozatoarele de gheață din fast-food-uri după descoperirea bacteriilor periculoase la McDonald’s
MediaFlux
AMENZI de MII de LEI pentru românii care locuiesc la BLOC! Ce APARTAMENTE sunt VIZATE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un pod care a stat închis 33 de ani va fi redeschis pentru traficul feroviar