Potrivit INS, în luna august, rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost estimată la 7,5 la sută, la acelaşi nivel cu luna anterioară şi în creştere cu 0,6 puncte procentuale faţă de cel înregistrat în luna august 2012, scrie Mediafax.
Numărul şomerilor BIM (în vârstă de 15-74 de ani) estimat pentru august a fost de 744.000, faţă de 739.000 în iulie şi 693.000 în august 2012.
„Pe sexe, rata şomajului pentru bărbaţi o depăşeşte cu 1,5 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 8,2% în cazul persoanelor de sex masculin şi 6,7% în cazul celor de sex feminin)”, a precizat INS într-un comunicat de presă.
Rata şomajului pentru persoanele adulte (25-74 ani) a fost estimată la 6,2 la sută pentru luna august 2013 (6,8 la sută în cazul bărbaţilor şi 5,5 la sută în cel al femeilor).
Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 75,9 la sută din numărul total al şomerilor estimat pentru luna august 2013.
Datele se referă la şomajul definit de Biroul Internaţional al Muncii (BIM). Potrivit acestuia, şomerii sunt persoanele în vârstă de 15-74 ani care îndeplinesc simultan trei condiţii: nu au un loc de muncă, sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni, respectiv au căutat activ un loc de muncă în decursul ultimelor patru săptămâni.