Micuţul a fost găsit de medici, plin de vânătăi pe faţă şi pe spate şi aproape că nu mai avea putere să strige de durere, scrie presagalati.ro. Mama bebeluşului se afla într-o stare avansată de ebrietate.
„Când echipajul nostru a ajuns la faţa locului, a găsit un sugar în vârstă de patru luni care prezenta multiple echimoze la nivelul spatelui şi zgârieturi pe faţă. Atât copilul cât şi mama au fost aduşi la Galaţi. Sugarul a fost internat la Spitalul de pediatrie, iar mama, care prezenta o puternică intoxicaţie cu alcool, a fost internată la Spitalul de psihiatrie”, a declarat dr. Mihai Polinschi, directorul Serviciului de Ambulanţă Galaţi.
CITEŞTE ŞI CRUZIME FĂRĂ LIMITE: Un bebeluş a fost găsit pe câmp, într-o pungă de plastic
Poliţiştii au început o anchetă în acest caz, la fel şi inspectorii de la Protecţia copilului care vor decide astăzi dacă vor lua copilul în plasament, în regim de urgenţă, mai ales că rudele copilului susţin că mama micuţului ar fi fost cea care l-a bătut.