„De ce faci așa, dacă ne iubim? te rog frumos hai să ne vedem!! Răspunde vreau să te auud.. te rog fac orice cu tine numai să fie bine!! Sunămă te rog când vezi msj!! Hai la mine dacă vrei, te muți cu mn, nu am vrut să fie așa. Nu înțeleg ce te-a deranjat, am fost beat, iarta-mă te rog! Mă revanșez cu tot sufletu, te iubesc… te rog scriemi!”, scrie inițiatorul violului în grup în mesajele transmise victimei sale, potrivit pressalart.ro.
Cei trei tineri, acuzaţi de viol, au fost duşi, în această dimineaţă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara pentru a fi audiaţi. Studenta de la Drept, în vârstă de 18 ani, a depus o plângere la Poliţie pentru că ar fi fost bătută şi violată, în noaptea de duminică spre luni, pe un câmp din apropierea Timişoarei.
Citeşte şi Trei suspecţi audiaţi în cazul studentei de la Drept violată după o fantezie sexuală la Timişoara
Aceasta a fost bătută după ce a refuzat să întreţină raporturi sexuale cu un treilea tânăr după ce, anterior, a fost de acord să-i îndeplinească fantezia prietenului ei de a face sex cu el şi un prieten al acestuia. Tinerii au refuzat să facă orice fel de declaraţii. Aceştia vor fi audiaţi de procuror care va decide dacă îi va prezenta cu propunere de arestare preventivă instanţei.