Sute de oameni au luat parte la înmormântare care este una grandioasă cu zeci de bannere, plasme şi corturi imense. 40 de fete îmbrăcate în alb fac parte din cortegiu.
Din cauza celor adunaţi la priveghi, traficul este îngreunat, dar fără probleme deosebite.
Tânăra de 16 ani a fost victima unui accident rutier, petrecut în Bucureşti. Traversa strada printr-un loc nepermis, când a fost spulberată de o maşină de teren. A stat apoi două săptămâni în comă profundă, la spital. Medicii n-au reuşit să-i salveze viaţa. Familia îl acuză pe şofer că ar fi condus cu viteză.
Familia victimei locuieşte în cartierul Berceni. Pentru că sute de rude, cunoscuţi şi prieteni au venit la priveghi, tatăl tinerei a scos mesele în faţa blocului. Acolo au fost instalate şi corturi.