INS: Numărul populaţiei a scăzut cu 14 % în perioada 1990-2015 faţă de intervalul 1960-1990

România a înregistrat o creștere a populației de 26% în perioada 1960-1990, iar Franța de 25%, însă populația din țara noastră a scăzut cu 14% în intervalul 1990-2015 pe când statul francez a consemnat o majorare de 13%, potrivit datelor prezentate luni de președintele Institutului Național de Statistică, Tudorel Andrei, la seminarul "Statistica demografică în România: unde suntem, către ce ne îndreptăm?".
Romania TV
11 ian. 2016, 11:23
INS: Numărul populaţiei a scăzut cu 14 % în perioada 1990-2015 faţă de intervalul 1960-1990

„În domeniul fertilității, exceptând sistemele totalitare, este greu să aplicăm măsuri care să își producă efectul imediat. Franța este un bun exemplu la nivel european care a aplicat o politică consistentă de încurajare a natalității pe o perioadă lungă, de 50 — 60 de ani, iar efectele sunt observate în această perioadă, întrucât Franța se află printre puținele țări din Europa cu un spor natural pozitiv al populației”, a declarat Tudorel Andrei, scrie Agerpres.

Acesta a prezentat trei categorii de măsuri pe care le-au aplicat autoritățile franceze imediat după Al Doilea Război Mondial.

„Sunt măsuri fiscale adresate direct persoanelor care au copii, a doua categorie sunt măsuri în natură, care privesc aceste familii — și aici aș da ca exemplu dezvoltarea creșelor, dezvoltarea stabilimentelor în care copiii pot fi educați și pot permite părinților să aibă o viață activă imediat după nașterea unui nou copil în familie — și a treia categorie, așa numitele scutiri de impozite pentru anumite categorii de familii. Este un sistem închegat care nu urmărește să aibă efect imediat”, a precizat el.

Potrivit lui Tudorel Andrei, efecte imediate se pot obține numai în sistemele totalitare, cum a fost și cel din România, până în 1990.

„Exemplu, anul 1966, în care s-a intervenit brutal în familie din dorința de a avea o proiecție demografică pozitivă a României într-un orizont de timp. Or, efectele le puteți vedea cu toții în migrație externă consistentă la persoanele cu vârsta cuprinsă între 25 și 45 de ani”, a spus Tudorel Andrei.

Conform datelor prezentate de Tudorel Andrei, evoluția ratei natalității în perioada 1960 — 2014 a fost influențată în 1966, când a fost decisă interzicerea avorturilor în România, în 1972 și 1985 — prin modificarea actului normativ privind avorturile în România — și în 1989, când a avut loc Revoluția.

La rândul său, directorul Centrului de Cercetări Demografice al Academiei Române, Vasile Ghețău, susține că, pentru a aplica o politică de stimulare a natalității, ar trebui efectuată o cercetare amplă, pentru a depista setul optim de măsuri.

„Ar trebui să avem câteva cercetări selective în rândul populației, tinere în special, și să vedem care este motivația unui număr în creștere de cupluri tinere care nu mai doresc copii deloc sau a unui număr la fel de mare de cupluri care doresc un singur copil. Să îi întrebăm de ce nu numai atât. Care este motivația lor? Ce ar putea schimba decizia voastră? Ce măsuri? Unul poate vrea grădiniță. Altul vrea creșă. Altul vrea impozit mai redus. Altul vrea locuință”, a spus Vasile Ghețău.

Potrivit datelor prezentate luni de INS, numărul nașterilor a fost de 14.438 în noiembrie 2015, cu 3.040 mai puține decât în octombrie, în timp ce numărul deceselor înregistrate a fost de 21.689, cu 522 mai multe decât în luna anterioară.

Numărul nașterilor a fost mai mare cu 551 în luna noiembrie 2015, față de aceeași lună din 2014, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 474 mai mare față de luna noiembrie 2014.

Sporul natural a fost negativ în noiembrie, de 7.251 persoane (decedații având un excedent față de născuții-vii). Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna noiembrie, a fost de 112, în scădere cu 40 față de luna octombrie 2015 (152 decedați sub 1 an).

La oficiile de stare civilă s-au înregistrat în luna noiembrie 5.837 căsătorii, cu 7.453 mai puține decât în luna octombrie 2015. Numărul divorțurilor pronunțate prin hotărâri judecătorești definitive și conform Legii nr. 202/2010 a fost de 2.876, cu 115 mai multe decât în luna octombrie 2015.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Țara de lângă România care a început să facă provizii uriașe de lapte, brânză și carne de vită. E la 670 de km de noi și cu avionul ajungi în 55 de minute
Capital.ro
Obligație legală din 10 iunie pentru cine nu locuiește la adresa din buletin. Termenul a scăzut la 15 zile
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poți avea legal în 2025. Ce trebuie să știe orice angajat
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Familiile ofițerilor ruși din Flota Mării Negre au părăsit Crimeea, susțin partizanii ucraineni
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Obiceiurile ciudate ale lui Ceaușescu, de Paște. Unde ieșea seara cu soția
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un bărbat, în vârstă de 40 de ani, a murit în timpul unei drumeții în Munții Măcinului! Totul s-a petrecut sub ochii familiei
Cancan.ro
Mai RAR așa ceva! Pe ce dată pică Paștele în 2026, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Am pierdut unul dintre cei mai mari actori. A fost o legendă de neegalat. Românii nu-l vor uita vreodată
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Data la care vin pensiile în luna mai! Ziua liberă care schimbă planul. Când primesc seniorii banii după Paște
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Prima zi de Paște: ce s-a întâmplat cu adevărat? Între evanghelie, istorie și revelație