INS va organiza următorul recensământ al populaţiei în 2021

Institutul Național de Statistică (INS) va organiza următorul recensământ al populației în anul 2021, iar din acest an vor fi organizate evenimente în acest sens, a declarat președintele instituției, Tudorel Andrei, vineri, într-o conferință de presă.
Iulian Tudor
05 iun. 2015, 11:08
INS va organiza următorul recensământ al populaţiei în 2021

„Următorul recensământ al populației va fi organizat în anul 2021. Începând din acest an până în 2021 INS va trebui să organizeze foarte multe evenimente întrucât recensământul este o chestiune foarte importantă nu numai pentru statistica oficială din România, ci pentru noi toți. Cel din 2011 s-a desfășurat după un sistem clasic. Din fericire am ajuns la rezultate mai mult decât onorabile. Sunt rezultate certe pe care le-am obținut dar mi-aș dori în 2021 să organizăm cu totul altfel recesământul. Administrația publică centrală a avansat foarte mult. Există foarte multe baze de date. Va trebui să găsim folosirea pe scară largă a acestor surse administrative”, a spus Tudorel Andrei.

El a precizat că de la începutul anului viitor INS va fi membră în comisia de statistică a ONU.

„Începând cu 1 ianuarie 2016 România, prin INS, va fi membră în comisia de statistică a Organizației Națiunilor Unite. Personal mă flatează, personal mi se pare o realizare foarte mare pentru statistica oficială să facă parte dintre cele 24 de țări din totalul de peste 200. Asta arată că statistica oficială lucrează după reguli foarte clare și are o vizibilitate externă, zic eu, foarte bună”, a mai afirmat președintele INS.

Potrivit rezultatelor definitive ale Recensământului Populației și al Locuințelor — 2011, populația stabilă a României era de 20.121.641 persoane, la 20 octombrie 2011, din care 10.333.064 femei (51,4%).

Citeşte şi Veniturile medii ale populaţiei s-au situat la 2.500 lei, iar cheltuielile la 2.269 lei, în 2014

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Țara de lângă România care a început să facă provizii uriașe de lapte, brânză și carne de vită. E la 670 de km de noi și cu avionul ajungi în 55 de minute
Capital.ro
Obligație legală din 10 iunie pentru cine nu locuiește la adresa din buletin. Termenul a scăzut la 15 zile
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poți avea legal în 2025. Ce trebuie să știe orice angajat
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Familiile ofițerilor ruși din Flota Mării Negre au părăsit Crimeea, susțin partizanii ucraineni
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Obiceiurile ciudate ale lui Ceaușescu, de Paște. Unde ieșea seara cu soția
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un bărbat, în vârstă de 40 de ani, a murit în timpul unei drumeții în Munții Măcinului! Totul s-a petrecut sub ochii familiei
Cancan.ro
Mai RAR așa ceva! Pe ce dată pică Paștele în 2026, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Am pierdut unul dintre cei mai mari actori. A fost o legendă de neegalat. Românii nu-l vor uita vreodată
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Data la care vin pensiile în luna mai! Ziua liberă care schimbă planul. Când primesc seniorii banii după Paște
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Prima zi de Paște: ce s-a întâmplat cu adevărat? Între evanghelie, istorie și revelație