Înscrierea în clasa pregătitoare 2018: Calendarul şi modul de înscriere, în dezbatere la minister

Înscrierea la școală a copiilor se va face pentru anul școlar 2018-2019 în perioada următoare, potrivit calendarului și metodologiei de înscriere puse recent în dezbatere la Ministerul Educației Naționale (MEN). Cererile în prima etapă de înscriere se vor depune în perioada 5-23 martie, urmând ca în aprilie să se facă înscrierile în a doua etapă pentru copiii care nu au fost repartizați din prima. Oricum ar fi, niciunul dintre copiii pentru care s-au făcut cereri de înscriere nu va rămâne nerepartizat până la începutul anului școlar.
Filip Stan
13 feb. 2018, 15:11
Înscrierea în clasa pregătitoare 2018: Calendarul şi modul de înscriere, în dezbatere la minister

Și anul acesta, înscrierile celor mici în învățământul primar în anul școlar 2018-2019 se vor organiza tot în două etape, potrivit Proiectului de ordin al MEN privind aprobarea Calendarului și a Metodologiei de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2018-2019, pus recent în dezbatere la minister. Calendarul și modul de înscriere la școală vor deveni oficiale odată ce sunt aprobate de ministru și publicate în Monitorul Oficial.

De principiu, conform calendarului propus, la 26 februarie, se vor afișa la sediile școlilor (eventual și pe paginile lor de internet, dacă au) informațiile care să le permită părinților să afle detalii despre clasele pregătitoare, despre evaluarea psihosomatică a copiilor, obligatorie pentru înscriere, despre criteriile de departajare de la nivelul fiecărei școli și despre lista documentelor necesare la înscriere și programul de completare, scrie avocatnet.ro.

În continuare, potrivit proiectului, părinții ar trebui să aibă în vedere că, în prima etapă de înscriere, lucrurile vor sta în felul următor:

în perioada 27 februarie – 10 martie se va organiza, la fiecare școală, „Ziua porților deschise”, perioadă în care părinții se vor putea duce la întâlniri pentru informare și consiliere;
26 februarie – 23 martie va fi perioada în care se va face evaluarea psihosomatică a celor mici (rezultatul va fi primit în scris, în aceeași perioadă);
5 – 23 martie va fi intervalul de timp în care părinții vor putea completa online sau la școala dorită cererile-tip de înscriere.

La 30 martie vor fi deja publicate listele cu copiii înmatriculați, numărul de locuri rămase libere și lista copiilor neînscriși după prima etapă.

La a doua etapă de înscriere, lucrurile vor sta astfel, potrivit calendarului propus:

în perioada 12-18 aprilie se vor depune cererile de înscriere la secretariatul școlii aflate pe prima poziție dintre cele trei opțiuni exprimate pentru a doua etapă;
listele finale cu copiii înscriși se vor afișa la 23 aprilie.

În fine, în perioada 24 aprilie – 4 mai se vor rezolva cererile de înscriere pentru copiii care nu au fost înscriși nicărieri nici în a doua etapă. În orice caz, niciun copil nu va rămâne pe dinafară și neînscris în anul școlar 2018-2019.

Cum se va face înscrierea și ce acte vor fi necesare

Cererea-tip de înscriere la clasa pregătitoare se poate completa online sau la secretariatul școlii la care părintele vrea să înscrie copilul. În momentul completării cererii de înscriere sau, după caz, al validării acesteia, părinţii depun și o copie a actului de identitate propriu, precum şi o copie a certificatului de naştere al copilului.

În cazurile în care e necesară evaluarea dezvoltării psihosomatice, părinţii sunt nevoiți să depună şi o copie a rezultatului pozitiv al acesteia, iar în cazurile în care înscrierea se cere la o altă unitate decât şcoala de circumscripţie, părinţii depun și documentele care dovedesc îndeplinirea criteriilor de departajare (și care sunt afișate de către fiecare școală în parte).

Atenţie! Înscrierea copilului se poate face doar la o singură unitate de învăţământ.

Repartizarea în prima etapă

Prioritatea la repartizare va fi următoarea:

în primă fază, sunt admiși la școala de circumscripție copiii ai căror părinți au solicitat asta prin cererea de înscriere;
în a doua fază, sunt procesate cererile părinților care au solicitat înscrierea la o altă școală decât cea de circumscripție, pe locurile rămase libere;
în fine, sunt admiși la școala de circumscripție copiii ai căror părinți au solicitat înscrierea la o altă școală, dar nu au fost înmatriculați, din lipsă de locuri.

Potrivit metodologiei, toţi copiii pentru care se cere înscrierea în clasa pregătitoare la şcoala de circumscripţie sunt înmatriculaţi în unitatea respectivă. Totuşi, în funcţie de locurile libere, există şi posibilitatea înscrierii în alte şcoli decât cea de circumscripţie.

Ce copii vor putea fi înscriși la școală anul acesta

Ca în cazul înscrierilor care s-au făcut anul trecut, și anul acesta părinții vor fi obligați să-și înscrie copiii la clasa pregătitoare, dacă aceștia împlinesc vârsta de șase ani până la data de 31 august 2018 inclusiv.

Totuși, chiar și părinții micuților care împlinesc șase ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2018 vor putea să-i înscrie la școală anul acesta, „dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare”, potrivit metodologiei.

Cu alte cuvinte, ei vor putea fi înscriși dacă, în urma evaluărilor copilului de către specialiști, aceștia vor considera că cel mic este pregătit să meargă la școală. În caz contrar, copiii vor putea fi înscriși în grupa mare, la grădiniță.

Citeşte şi Anunţ important pentru elevi! Ministrul Educaţiei anunţă că vrea să schimbe modul de admitere la liceu

 

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Vijelii puternice în România. Vântul a mișcat mașinile care erau parcate. Imagini incredibile / FOTO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Lidl bagă la raft trei produse pe care foarte mulți români se bat să le cumpere. Sunt în toate magazinele de sâmbătă, 12 aprilie. Au prețuri excelente, se vor vinde ca pâinea caldă, pentru că nu sunt mereu la ofertă
Capital.ro
S-a dat ordin în România. Au fost activate mecanismele de urgenţă. Interzis de astăzi, 11 aprilie
Playtech.ro
Ce conţine telemeaua de vacă marca Pilos. Mulţi români o iau din Lidl fără să citească eticheta
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Convorbiri interceptate. Soldați ruși blocați pe front mănâncă medicamente și câini. „Au mâncat chiar și Theraflu!”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru este însărcinată la 48 de ani! Fiica Andei Călugăreanu a dat vestea, în premieră, pentru WOWbiz. Cum a aflat că va mai avea un copil? „Sper să pot să duc sarcina până la capăt”
Spynews
Robert Lele anunță despărțirea de Andra Volos? Mesajul ciudat pe care l-a postat și l-a sters imediat: ”Ne-am separat” | FOTO
Spynews
Armin Nicoară, prima imagine cu fiul său, Amir Efrem. Micuțul a venit pe lume cu puțin timp în urmă / FOTO
Evz.ro
Val de seisme fără precedent. Este alertă maximă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Cine e Georgiana Lobonț. Biografie, CV și familie. Cum a ajuns pe culmile succesului și câți copii are artista
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Doliu imens. S-a stins cea mai frumoasă femeie. A fost o stea a lumii: Eleganță, forță și frumusețe
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Horoscop de weekend 11–13 aprilie 2025. Este o perioadă încununată de succes
MediaFlux
Prăbuşirea pensiilor publice: Românii vor primi doar 30% din salariu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Se schimbă regulile pentru portarea numerelor de telefon. Ce trebuie să ştii