Înscrierea la ORA DE RELIGIE poate continua şi după 6 martie

Ministerul Educaţiei a anunţat, sâmbătă, că înscrierea pentru participarea la ora de Religie este posibilă şi după data de 6 martie.
Iulian Tudor
07 mart. 2015, 14:15
Înscrierea la ORA DE RELIGIE poate continua şi după 6 martie

În măsura în care elevii majori sau părinţii/reprezentanţi legali ai elevilor minori doresc să opteze pentru participarea la ora de Religie după data de 6 martie, precizăm că acest lucru este posibil, în conformitate cu prevederile legale ce statuează exercitarea acestui drept„, potrivit unui comunicat de presă emis de Ministerul Educaţiei.

CITEŞTE ŞI: Ce se întâmpla cu elevii care NU OPTEAZĂ pentru ORA DE RELIGIE

Unul dintre motivele pentru care Ministerul Educaţiei a stabilit data de 6 martie 2015 ca termen-limită pentru colectarea opţiunilor de a studia disciplina Religie este şi faptul că în 9 martie se împlinesc cele 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale, „dată începând de la care prevederea declarată neconstituţională îşi încetează efectele juridice”.

Un alt motiv este că, în ceea ce priveşte anul şcolar 2015-2016, stabilirea disciplinelor opţionale se face în această perioadă. „În baza caracterului opţional al participării la studiul disciplinei Religie, a nevoii de a prefigura necesarul de cadre didactice pentru această disciplină şi a obligaţiei MECS de a asigura necesarul de personal didactic prin scoaterea la concurs a catedrelor vacante, opţiunile pentru participarea la orele de Religie din anul şcolar viitor trebuiau făcute în această perioadă„, au precizat oficialii Ministerului Educaţiei.

Potrivit datelor centralizate de Ministerul Educaţiei până vineri, la ora 18.00, au fost introduse 2.123.685 de cereri, reprezentând 89,75 la sută din totalul celor 2.366.086 de elevi eligibili să ia parte la ora de Religie, fiind exceptaţi cei din grădiniţe, şcoala postliceală, dar şi formele de învăţământ seral sau fără frecvenţă. La nivel naţional, în învăţământul preuniversitar sunt peste trei milioane de elevi.

CITEŞTE ŞI: Ce spune Biserica Catolică despre orele de Religie care au devenit opţionale

DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Spynews
„De când te-ai operat, ai luat-o razna”. Un nou scandal între Narcisa Manelista și Yoannes. De la ce s-au contrazis
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Orașul de lângă România care a început să atragă din ce în ce mai mulți turiști din toată Europa. Este considerat un loc al regilor și are o catedrală impresionantă
Capital.ro
Veste imensă pentru Călin Georgescu. A venit verdictul așteptat: Nu va fi scos din cursă
Playtech.ro
Noua escrocherie care îți fură contul de WhatsApp cu tot cu informațiile sensibile de pe telefon. Avertisment pentru români
DailyBusiness
Crin Antonescu îl devastează pe Călin Georgescu: „Este o fantasmagorie, spune lucruri care se spuneau pe vremea lui Ceaușescu”
Adevarul
Competiția UE-SUA pentru resursele Ucrainei. De ce nu a vorbit nimeni până la Trump despre mineralele ucrainenilor
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Larisa Iordache, imagini emoționante cu fetița ei și a lui Cristian Chiriță! Fosta gimnastă își duce acasă micuța / FOTO 
Spynews
Cristina Cioran, mai fericită ca niciodată! Cum s-a filmat actrița alături de Alex Dobrescu și cei doi copii ai lor / VIDEO
Evz.ro
Miturile despre cartofi, desființate de nutriționiști. Lista e lungă
Ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Statul oferă 700 de lei pensionarilor, în luna aprilie. Seniorii vor primi banii direct pe card, de la 1 aprilie
Cancan.ro
Acest tânăr a comandat o omletă în restaurantul lui Dani Oțil. Când a venit nota de plată, a crezut că este o eroare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a înlemnit. Anunț șoc: 3 ani de pușcărie! Dacă puteau, îmi dădeau 20
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
Incendii devastatoare distrug peste 647 de hectare în Carolina de Nord și Carolina de Sud
MediaFlux
Răsturnare după ce SUA a blocat ajutorul pentru Ucraina! Care este de fapt planul
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă