Insistenţele lui Victor Piţurcă au dat roade. Gazonul de pe stadionul Ion Oblemenco va fi schimbat, în schimbul a 600.000 euro

Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că a primit din partea Companiei Naţionale de Investiţii (CNI) convenţia privind înlocuirea gazonului natural al Stadionului "Ion Oblemenco" aflat într-o stare precară încă de la inaugurarea arenei cu unul hibrid, aşa cum au solicitat jucătorii şi antrenorii echipei Universitatea Craiova, el estimând că valoarea totală a lucrărilor se va ridica la peste 600.000 de euro.
Marius Neagu
09 oct. 2019, 14:58
Insistenţele lui Victor Piţurcă au dat roade. Gazonul de pe stadionul Ion Oblemenco va fi schimbat, în schimbul a 600.000 euro

„CNI ne confirmă şi ne transmite modelul de convenţie şi valoarea de finanţare. Noi am avut în această perioadă un schimb de comunicări cu CNI după ce constructorul şi-a anunţat voinţa de a înlocui gazonul de pe stadionul „Ion Oblemenco”. Am propus CNI să venim cu o cofinanţare în situaţia în care se poate schimba soluţia tehnică a gazonului aşa cum a fost ea prevăzută iniţial în caietul de sarcini din 2014, adică din gazon natural în gazon hibrid. Gazonul hibrid ca şi noutate tehnică e apărut mai târziu. Iar noi ne-am arătat disponibilitatea de a suporta diferenţa de preţ între cel natural şi cel hibrid, asta în situaţia în care constructorul îşi asumă schimbarea gazonului în garanţie. Iar acum avem ceea ce ne-am dorit, gazonul care e cel mai bun la ora asta. Constructorul îşi asumă toate lucrările şi nu pierdem garanţia stadionului„, a spus Mihail Genoiu.

Edilul a explicat că Primăria Craiova va achita 297.500 de euro cu TVA, reprezentând diferenţa dintre gazonul natural şi cel hibrid. „Au fost discuţii între CNI şi constructor şi se pare că valoarea acestor lucrări este foarte mare, este mult mai mare, pentru că sunt multe lucrări care trebuie făcute pentru schimbarea acestei soluţii. Iar la ora aceasta CNI ne transmite, la adresa noastră prin care solicitam valoarea cofinanţării, că aceasta este în cuantum de 297.500 de euro cu TVA. Deci asta este valoarea de cofinanţare pe care trebuie să o punem noi. Finanţarea noastră şi toate lucrările pe care le face acum constructorul prin CNI vor intra în patrimoniul nostru. Lucrările vor avea o perioadă de garanţie şi de bună execuţie şi se menţine o perioadă de 6 luni de mentenanţă de către constructor„, a spus primarul Craiovei.

Întrebat ce procent din total reprezintă partea de cofinanţare, Mihai Genoiu a menţionat că nu are date exacte, dar a estimat că valoarea finală se va ridica la o sumă mai mare decât dublul valorii suportate de Primărie, mai exact peste 600.000 de euro. „Nu avem informaţii, dar din ce am văzut, noi discutam la un moment de valoarea gazonului. Deci valoarea gazonului ca şi gazon este undeva în jur de 300.000 de euro, problema este că valoarea aceasta a gazonului hibrid nu cuprinde TVA şi nu cuprinde nicio lucrare. Deci noi vom primi facturile, situaţia lucrărilor şi tot ce vor avea ei (n.r. – CNI) de la antreprenor şi vom vedea sumele. Dar eu cred că sumele sunt mult mai mari decât dublul valorii pe care o cofinanţăm noi„, a menţionat Genoiu.

Primarul Craiovei susţine că lucrările de înlocuire a gazonului pot începe chiar şi peste două zile: „Noi vom convoca o şedinţă de Consiliu Local chiar pentru mâine şi vom supune votului atât forma convenţiei cu CNI, cât şi valoarea care trebuie cofinanţată. Consiliul Local va decide, iar dacă decizia va fi favorabilă vom solicita viza de legalitate a prefectului poate chiar în aceeaşi zi, iar de a doua zi pot începe lucrările”.

Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Victor Piţurcă, s-a arătat extrem de nemulţumit de starea gazonului de pe Stadionul „Ion Oblemenco”, afirmând chiar că în situaţia în care Primăria nu îl va înlocui va lua în calcul mutarea formaţiei pe o altă arenă.

Nu se poate aşa ceva. Trebuie să dea de gândit organelor care conduc, Primăriei, pentru că foarte repede trebuie să se ia măsuri. Dacă nu, şi băieţii cred că sunt la unison cu mine, o să mergem să jucăm în altă parte. Asta e, avem un stadion extraordinar, dar nu avem ce trebuie jucătorilor. Este un minus mare pentru noi acest gazon„, a spus Piţurcă, acesta menţionând că noul gazon trebuie să fie unul hibrid, cu iarbă naturală şi artificială, pentru a rezista mai mult timp.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Se dau câte 800 lei. ANAF te va verifica. Depui declarație pe propria răspundere cum i-ai cheltuit
Playtech.ro
Adriana Bahmuțeanu, distrusă! Imaginea asta spune tot, fosta soție a lui Silviu Prigoană ar face orice pentru a-și recupera...
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Marele mister al telefoanelor. Puncte ciudate pe ecrane
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Elena Udrea, OUT din închisoare?! Avocatul ei a dat imediat vestea uriașă: E aritmetică!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Rusia, China și Iran își întind tentaculele în Africa. Planul lui Putin pentru o nouă ordine mondială, fără Occident
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre