Insolvenţa ELCEN se complică: ANAF şi Distrigaz contestă ipotecarea CET Grozăveşti în favoarea Romgaz

Fiscul și distribuitorul de gaze Distrigaz Sud Rețele, creditori ai Electrocentrale București (ELCEN), companie aflată în insolvență, au contestat în instanță măsura luată de administratorul judiciar al ELCEN, KPMG Restructuring, de autorizare a ipotecării CET Grozăvești în favoarea Romgaz, operațiune solicitată de producătorul de gaze pentru a nu mai cere ELCEN să plătească în avans gazele necesare pentru încălzirea Bucureștiului, așa cum prevede contractul de furnizare în vigoare dintre cele două companii controlate de Ministerul Energiei.
Alina Costache
05 dec. 2016, 14:33
Insolvenţa ELCEN se complică: ANAF şi Distrigaz contestă ipotecarea CET Grozăveşti în favoarea Romgaz

Astfel, Distrigaz și ANAF, care sunt printre cei mai mari creditori ai furnizorului de agent termic al RADET, au depus la Tribunalul București contestații față de măsurile luate de administratorul judiciar al ELCEN, KPMG Restructuring. Contestațiile au fost înregistrate la instanță pe 29 noiembrie, respectiv 2 decembrie.

ELCEN datorează statului circa 800 milioane lei, iar distribuitorului de gaze Distrigaz Sud Rețele – 155 milioane lei.

În aprilie anul trecut, ANAF a anunțat că a început executarea silită a ELCEN pentru datoriile bugetare neplătite, inclusiv prin sechestrarea unor bunuri. În raportul companiei pe 2015 se precizează că, între timp, bunurile supuse sechestrului au fost reevaluate, rezultând o valoare totală a acestora de 1,15 miliarde lei, din care 766,5 milioane lei reprezintă active din cadrul CET Vest, iar restul – bunuri ale CET Sud, respectiv terenuri de 270,2 milioane lei, 2 cazane de abur de 44,11 milioane lei, 2 turbogeneratoare de 29,39 milioane lei, plus sala mașinilor și sala cazanelor, valorând cumulat 50,64 milioane lei.

La începutul lunii octombrie 2016, Distrigaz a limitat debitul de gaze naturale către ELCEN, din cauza neachitării serviciului de distribuție, și a poprit conturile producătorului de energie termică pentru suma de 11,67 milioane lei, reprezentând dobânzi de întârziere la plată a serviciilor de distribuție a gazelor naturale.

Detalii, pe profit.ro. 

DailyBusiness
Produsul iubit din comunism revine în magazine! Prețul mic va câștiga inimile tuturor românilor
Spynews
Cu ce poți înlocui fulgii de ovăz la micul dejun. Rețeta este simplă și gustoasă
Bzi.ro
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu
Fanatik.ro
Orașul important care s-a umplut de șobolani: „Când mergi pe străzi, sub picioarele tale, sistemul de canalizare e infestat cu ei”
Capital.ro
Călin Georgescu s-a răzgândit. A făcut anunțul în direct la TV: Nu doresc altceva
Playtech.ro
Planta care alungă rapid șoarecii și șobolanii. Mulți români o au în casă, dar puțini știu cât de eficientă este
DailyBusiness
Ghinionul Bulgariei, norocul României. O fabrică majorează economia noastră cu o mutare strategică!
Adevarul
Ritualul bizar ce provoacă indignare: Preoți și copii în centrul unei controverse virale. „Asta e România reală, nu cea din bulele unora”
wowbiz.ro
Ea este femeia de afaceri care a murit subit într-un salon de înfrumusețare! Avea 35 de ani și era proprietara unui cunoscut magazin de haine
Spynews
Horoscop februarie 2024. Ce noutăți vor apărea pentru nativii zodiilor
Spynews
Horoscop duminică, 2 februarie 2025: Se anunță o zi plină pentru Gemeni
Evz.ro
Greșeala de la bancomat care te lasă fără bani. Ai două soluții
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Cutremurător! Medicul care ar fi operat-o pe Liuba, tânăra moartă în Chișinău, nu ar fi avut licență: „Un preţ plătit pentru o eroare a cuiva”
Cancan.ro
BREAKING | Cauza morții afaceristei Monalisa Liuba. A cerut 2 proceduri în același timp. I s-a făcut anestezie generală și apoi…
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Elena Udrea e în lacrimi. Imagini sfâșietoare cu fetița sa Eva Maria. I-au rupt inima de dor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
"Ne-ai lăsat singure. Nu ai vrut să îți vezi fetele crescând". Motivul care l-a împins pe Bogdan, tatăl a trei fete mici, să se sinucidă în baie
substantial.ro
Poliţia de Frontieră: Peste 260.000 de verificări digitale ale documentelor de identitate în prima lună în Schengen
MediaFlux
Poți afla ACUM când vei ieși la PENSIE. Ce poți face dacă vrei să te pensionezi MAI REPEDE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Mihai Mălaimare: când Arta se întâlnește cu Conspirația. Și cu constipația.