Inspecţia judiciară va demara controale la DIICOT, după cazul Bica

Inspecţia judiciară va demara controale amănunţite la DIICOT. Controalele vor viza modul în care a fost condusă structura de Parchet de fosta şefă, Alina Bica, potrivit România TV.
Iulian Tudor
18 dec. 2014, 11:20
Inspecţia judiciară va demara controale la DIICOT, după cazul Bica

Inspecţia judiciară a trimis către plenul Consiliului Superior al Magistraturii programul de controale pentru anul 2015. DIICOT va fi verificat la nivelul managementului. Vor fi verificate şi analizate deciziile pe care le-a luat conducerea DIICOT, în special cele legate de Alina Bica. Mai mult decât atât, vor fi verificate şi dosarele care sunt în curs de soluţionare la nivelul DIICOT de mai bine de cinci ani. Toate aceste dosare vor fi verificate, iar cei de la CSM vor vedea de ce acele dosare treneaza pe rolul DIICOT.

Controalele Inspecţiei judiciare vin în contextul în care au apărut informaţii legate de mai multe intervenţii făcute la nivelul conducerii DIICOT de persoane care au fost anchetate sau sunt în curs de anchetare. Printre ele se află şi omul de afaceri Ovidiu Tender, care a cerut sprijin din partea celor de la DIICOT pentru a-şi face o apărare cât mai uşoară în dosarul pe care îl avea. Între timp, el a fost condamnat la 11 ani şi patru luni de închisoare. Şi Ioan Niculae a cerut o intervenţie care ar fi trebuit să tergiverseze dosarul care este în acest moment în instrumentarea procurorilor DIICOT.

Fosta şefă a DIICOT Alina Bica a fost trimisă în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în dosarul privind acordarea de despăgubiri supraevaluate omului de afaceri Stelian Gheorghe pentru un teren din Capitală. Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată a următorilor inculpați care, la data faptelor, erau în componența Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP):

BICA ALINA MIHAELA, în stare de arest preventiv, secretar de stat şi reprezentanta Ministerului Justiţiei în cadrul Comisiei Centrale de Despăgubiri,

DUMITREAN CRINUŢA, în stare de arest preventiv, preşedinte ANRP şi preşedinta Comisiei Centrale de Despăgubiri,

DIACOMATU SERGIU IONUŢ, sub control judiciar, vicepreşedinte ANRP,

TEODORESCU CĂTĂLIN FLORIN, sub control judiciar, actualmente deputat în Parlamentul României,

BACIU REMUS VIRGIL (condamnat definitiv la pedeapsa de 5 ani pentru corupţie în altă cauză),

VASILESCU OANA, sub control judiciar, jurist, şef birou în cadrul Ministerului Justiţiei,

BOGDAN DRAGOŞ GEORGE, în stare de arest preventiv,

ALEXANDRU LĂCRĂMIOARA, în stare de arest preventiv,

Toți, pentru comiterea unei infracţiuni de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Deputatul Marko Attila va fi cercetat SEPARAT de dosarul Alinei Bica

De asemenea, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților

NUŢIU EMIL, în stare de arest preventiv, evaluator

GHEORGHE STELIAN, sub control judiciar, om de afaceri, beneficiar al despăgubirii,

Ambii, pentru comiterea unei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

Ce scrie în RECHIZITORIU: 

La data de 15 martie 2011, inculpaţii Dumitrean Nicoleta Crinuţa, Diacomatu Sergiu Ionuţ, Teodorescu Cătălin Florin, Baciu Remus Virgil, Bica Alina Mihaela, Vasilescu Oana, Bogdan Dragoş George și Alexandru Lăcrămioara, în calitate de membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, prin exercitarea abuzivă a atribuţiunilor de serviciu cu încălcarea art. 16 alin. 7 din Legea nr. 247/2005 (privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente), au aprobat, în unanimitate, raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Nuţiu Emil, din cadrul S.C. BUSINESS EVALUATOR S.R.L., prin care, valoarea unui teren în suprafaţă de 130 535mp (peste 13 hectare) a fost stabilită la suma de 377.282.300 lei. Aceasta reprezintă o supraevaluare a terenului cu 263.327.559 lei, ceea ce a provocat un prejudiciu echivalent cu această sumă în dauna bugetului de stat şi a facilitat obţinerea unor avantaje patrimoniale de către Gheorghe Stelian și alte persoane.

Membrii Comisiei, luând la cunoştinţă de concluziile raportului de evaluare a terenului, puteau constata că expertul a folosit, în cadrul metodei comparaţiei vânzărilor, variabile (terenuri) care nu erau asemănătoare cu terenul supus evaluării, din punct de vedere al suprafeţei, locului amplasării şi datei evaluării.
Aprobarea raportului de evaluare întocmit de expertul Nuţiu Emil, corespunzător dosarului nr. 22714/FFCC, de către membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. 7 din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, care prevăd că, în baza raportului de evaluare, Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare. Membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor au realizat faptul că valoarea terenului era supraevaluată, aspect care reiese şi din faptul că, în şedinţa din 24.02.2011, când dosarul nr. 22714/FFCC mai fusese analizat, s-a dispus amânarea luării unei decizii pentru următoarea şedinţă, fiind solicitată participarea evaluatorului şi întocmirea unui scurt istoric al dosarului.

Suma de 377.282.300 lei, plătită în acest dosar de despăgubire pentru un teren agricol prin conversiune în titluri de proprietate, este mai mare decât totalul despăgubirilor civile plătite de ANRP în tot cursul anului 2011, care a fost de 249.882.000 lei.

Mai mult, conform estimărilor parţiale întocmite de Guvern, au fost înregistrate mai mult de două milioane de cereri formulate în temeiul legilor de reparaţie, valoarea estimată pentru finanţarea despăgubirilor vizate de aceste legi, ridicându-se la 21 miliarde euro, ceea ce a determinat condamnări ale Statului Român de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi chiar pronunţarea hotărârii pilot Maria Atanasiu vs. România, în anul 2012, din cauza unor accentuate întârzieri în soluționarea cererilor de despăgubire.

Ministerul Finanţelor Publice s-a constituit ca parte civilă, solicitând obligarea inculpaţilor şi a părţilor responsabile civilmente la plata sumei de 263.327.559 lei, echivalentul sumei de 61.714.021,4 euro.

În vederea recuperării prejudiciului, raportat la infracţiunile de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în forma autoratului, respectiv a complicității, reținute în sarcina inculpaților menționați anterior, ce au condus la un prejudiciu în sumă de 263.327.559 lei, echivalentul a 61.714.021,6 euro, s-a dispus sechestru asigurător asupra unor bunuri imobile şi sume de bani aparținând inculpaților DUMITREAN NICOLETA CRINUŢA, DIACOMATU SERGIU IONUŢ, TEODORESCU CĂTĂLIN FLORIN, BACIU REMUS VIRGIL, BICA ALINA MIHAELA, VASILESCU OANA, BOGDAN DRAGOŞ GEORGE, ALEXANDRU LĂCRĂMIOARA, GHEORGHE STELIAN şi NUŢIU EMIL.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Totodată, în rechizitoriu, procurorii au solicitat instanței menținerea măsurii preventive a arestării față de inculpații față de inculpații Bica Alina Mihaela, Bogdan Dragoş-George, Alexandru Lăcrămioara, Nuţiu Emil, Dumitrean Crinuţa-Nicoleta, precum și menținerea măsurii preventive a controlului judiciar față de inculpații Gheorghe Stelian, Diacomatu Sergiu Ionuţ, Teodorescu Cătălin Florin Și Vasilescu Oana, dar și menținerea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile şi sumelor de bani aparținând inculpaților.

Având în vedere faptul că procedurile de citare faţă de inculpatul MARKO ATTILA-GABOR nu au putut fi îndeplinite în totalitate, în aşa fel încât să nu poată fi invocate nerespectarea unor garanţii procesuale privind inclusiv dreptul la apărare, întrucât acesta este plecat din ţară, se va dispune disjungerea cauzei, urmând ca cercetările să fie continuate într-un dosar distinct, sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Alina Bica este arestată preventiv în dosarul în care acuzată de abuz în serviciu, după ce a făcut parte din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP, care, în 2011, a acordat o despăgubire pentru un teren din Capitală supraevaluat cu peste 62 de milioane de euro.

Potrivit DNA, în 15 martie 2011, Crinuţa Dumitrean şi membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor – Sergiu Ionuţ Diacomatu, Cătălin Florin Teodorescu, Remus Baciu, Marko Attila, Alina Bica, Oana Vasilescu, Dragoş Bogdan şi Lăcrămioara Alexandru – au aprobat în unanimitate raportul întocmit de societatea de evaluare desemnată, SC Business Evaluator SRL, reprezentată prin evaluator Emil Nuţiu, privind soluţionarea dosarului de despăgubire al lui Gheorghe Stelian, pentru un teren de 13 hectare aflat în zona Plumbuita din Sectorul 2, a cărui valoare a fost supraevaluată cu peste 62 de milioane de euro.

Bica a susţinut, într-o declaraţie dată în dosarul despăgubirilor, că nu era considerată om de încredere al vicepreşedintelui ANRP Sergiu Diacomatu, că nu a văzut raportul de evaluare a terenului şi că a semnat alături de ceilalţi membri ai comisiei, conform procedurilor.

ALINA BICA, cercetată de DNA într-un nou dosar. Numele lui LIVIU DRAGNEA şi al ELENEI UDREA apar în dosar

„În perioada 2009-2013 am fost angajat al ANRP, iar până în octombrie 2013 am fost director al Direcţiei pentru coordonarea şi controlul aplicării legislaţiei din domeniul restituirii proprietăţii funciare (Direcţia funciară). În această calitate, aveam ca atribuţii de serviciu: semnarea mapelor de şedinţă, coordonarea serviciului petiţii şi relaţii cu publicul şi serviciul control. În perioada 2010-2011, deşi Serviciul despăgubiri, potrivit organigramei era în subordinea mea, în fapt, acesta era coordonat de către vicepreşedintele (ANRP – n.r.) Sergiu Ionuţ Diacomatu. În acea perioadă, şef al serviciului a fost Ancuţa Cecilia Anghelina. Conform regulamentului intern al ANRP, prefecturile transmiteau, printr-un reprezentant, dosarele propuse pentru despăgubiri direct Serviciului despăgubiri, în urma unei programări sau a unei solicitări din partea prefecturilor”, a spus Bica, în faţa anchetatorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Dosarul Alinei Bica: Stelian Gheorghe contestă sechestrul pus de DNA pe terenurile sale

Pe de altă parte, Alina Bica este cercetată de procurorii DNA într-un nou dosar, disjuns din cel în care fosta şefă a DIICOT este arestată preventiv, au declarat surse judiciare pentru Agerpres. În acest dosar apar nume grele, printre care şi cel al lui Liviu Dragnea şi al Elenei Udrea.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Vijelii puternice în România. Vântul a mișcat mașinile care erau parcate. Imagini incredibile / FOTO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Animalul rar, surprins alături de trei pui în pădurile României. Se deplasează fără zgomot și atacă prada pe neașteptate. Oamenii îl consideră drăgălaș, dar e cel mai mare prădător din Europa, după urs și lup
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru șoferi. Trebuie achitată în 2025. Amendă de până la 4.500 de lei
Playtech.ro
Pensiile vor scădea drastic în următorii ani. Ce trebuie să facă viitorii pensionari, conform experţilor
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Convorbiri interceptate. Soldați ruși blocați pe front mănâncă medicamente și câini. „Au mâncat chiar și Theraflu!”
wowbiz.ro
Fratele Minervei, interviu cu ochii în lacrimi! Valentin Dima, amintiri cu Gabriela: „Mi-aaș dori ca toată lumea să aibă o soră cum am avut eu” | EXCLUSIV
Spynews
Robert Lele anunță despărțirea de Andra Volos? Mesajul ciudat pe care l-a postat și l-a sters imediat: ”Ne-am separat” | FOTO
Spynews
Armin Nicoară, prima imagine cu fiul său, Amir Efrem. Micuțul a venit pe lume cu puțin timp în urmă / FOTO
Evz.ro
Anunț despre autostrada așteptată de toți românii. Impactul colosal al proiectului
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Cine e Georgiana Lobonț. Biografie, CV și familie. Cum a ajuns pe culmile succesului și câți copii are artista
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
E zi de doliu în România. Ne-a părăsit un mare nume al țării. Memoria sa va rămâne vie veșnic
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Horoscop de weekend 11–13 aprilie 2025. Este o perioadă încununată de succes
MediaFlux
Lovitură pentru pensionari la nivel european. Țara care nu-și mai permite să mențină neschimbat sistemul de pensii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Se schimbă regulile pentru portarea numerelor de telefon. Ce trebuie să ştii