Inspecţia Judiciară verifică modul în care a fost aplicat protocolul cu SRI la toate parchetele

Inspecţia Judiciară verifică modul în care a fost aplicat protocolul cu SRI la toate parchetele, ordinul în acest sens fiind emis miercuri de inspectorul sef al Inspectiei Judiciare.
Romania TV
30 mai 2018, 16:10
Inspecţia Judiciară verifică modul în care a fost aplicat protocolul cu SRI la toate parchetele

„Inspectorul sef al Inspectiei Judiciare a emis azi ordinul privind efectuarea unui control tematic la toate parchetele din cadrul Ministerului Public privind modalitatea de aplicare a Protocolului de cooperare între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securităţii naţionale, declasificat şi re-înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub nr. 884/C din 29 martie 2018”, anunţă Inspecţia Judiciară, potrivit News.ro.

Controlul are următoarele obiective generale: stabilirea, după caz, a modalităţii de primire, înregistrare şi aplicare a protocolului la nivelul parchetelor vizate de control; identificarea dosarelor constituite ca urmare a unor sesizări din oficiu, întocmite de procurori pe baza informaţiilor transmise, în temeiul protocolului, de Serviciul Român de Informaţii; identificarea măsurilor dispuse de către procurorii cu funcţii de conducere şi execuţie de la parchetele vizate de control, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, privind aplicarea protocolului.

Controlul se va desfăşura în trei etape

– etapa I: solicitarea de relaţii în conformitate cu obiectivele generale de la conducătorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DirecţieiNaţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi ai parchetelor de pe lângă curţile de apel, atât pentru unitatea proprie cât şi pentru unităţile din raza de competenţă;

– etapa a II-a: analizarea materialului documentar transmis în etapa I si stabilirea masurilor organizatorice pentru etapa următoare precum obiectivele specifice, componenţa echipei de control, structura raportului de control şi termenele;

– etapa a III-a: efectuarea de verificări pe baza obiectivelor specifice şi finalizarea controlului.

DailyBusiness
Ilie Bolojan, anunț crucial înaintea deciziei europene pentru Ucraina: „Susținerea Ucrainei este și pentru pacea României”
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, fotbalistul de la FCSB, mort la 19 ani. Mama lui a făcut declarații sfâșietoare
Bzi.ro
Cătălin Scărlătescu a povestit momentul în care a cerut-o pe Doina Teodoru: „Am umblat o lună cu inelul în buzunar!“
Fanatik.ro
Diana Șucu, dezvăluiri de senzație, după 20 de ani de tăcere: “Pe Dan l-a costat 45 milioane de euro divorțul de fosta soție”
Capital.ro
Data când se schimbă buletinele în România. Românii vor primi cărți de identitate cu cip
Playtech.ro
Regiuni în care româna este limbă oficială. Ţara în care aproape două milioane de români sunt autonomi
DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Adevarul
Trump vrea să distrugă Uniunea Europeană — și să o reconstruiască după chipul său - Politico
wowbiz.ro
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Spynews
Apariția cu care foștii concurenți de la Power Couple și-au îngrijorat fanii. Ce au pățit Cesima și Theo Zeciu / FOTO
Spynews
5 flori pe care să nu le dăruiești niciodată de 8 Martie. Ce semnificație au, de fapt
Evz.ro
Se elimină un impozit important. Toți românii au de câștigat
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
FOTO. Andreea Prisăcariu, imagini în costum de baie
kanald.ro
Constanța este sub alertă de gripă aviară! Boala se poate transmite și la oameni! Cu ce avertisment vin specialiștii
Cancan.ro
Cutremur joi seara, în România! Unde s-a zguduit pământul destul de rău
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, de neoprit! Anunțul care distruge România: Avem binecuvântarea Rusiei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
stirilekanald.ro
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
De ce miros urat batranii?
MediaFlux
Trump apără România! Imaginile care dau fiori rușilor
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Statul Geția: distopia moșilor viguroși și a Babelor de Fier