Totul a ieşit la iveală în urma unui control efectuat în trafic de poliţiştii de la Rutieră. În urma controlului corporal efectuat asupra unui pasager din autoturism, în vârstă de 31 de ani, oamenii legii au găsit o legitimaţie confecţionată artizanal, cu fotografia şi numele acestuia, pe care era trecută calitatea de inspector în cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie.
Având în vedere faptul că datele înscrise pe legitimaţia respectivă erau false, poliţiştii au ridicat în vederea continuării cercetărilor documentul, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, potrivit gds.ro.