Inspectorii ANPC au aplicat amenzi de 100.000 lei în Gara de Nord

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au făcut un control în Gara de Nord şi în şase trenuri şi au aplicat amenzi de 100.000 de lei pentru condiţiile de pe peroane şi din garnituri şi la 10 comercianţi de produce alimentare, aplicând sancţiuni de 71.000 de lei.
Iulian Tudor
22 iul. 2015, 17:49
Inspectorii ANPC au aplicat amenzi de 100.000 lei în Gara de Nord

Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti – Ilfov a efectuat un control cu privire la condiţiile de transport pe căile ferate, precum şi serviciilor de alimentaţie oferite consumatorilor. Controlul a urmărit atât condiţiile de pe peroane, din vagoane, cât şi din unităţile de alimentaţie publică din incinta Gării de Nord şi din vagoanele restaurant, potrivit unui comunicat al ANPC.

Au fost controlate şase garnituri de tren, de diferite ranguri, cu plecare din Gara de Nord, cu diferite destinaţii. Pentru aceste nereguli au fost aplicate sancţiuni în valoare de 100.000 lei şi măsuri complementare de remediere a deficienţelor.

Principalele abateri constatate pe peroane au fost: lipsa surselor de apă potabilă, lipsa unor grupuri sanitare, lipsa scaunelor în zona de aşteptare, scaune rupte, deteriorate, murdare sau imposibil de utilizat, coşuri de gunoi nedebarasate, resturi alimentare aruncate, marginile deteriorate ale peroanelor existând riscul accidentării, lipsa hidranţilor sau dezafectarea acestora şi lipsa panourilor antifonare pentru zonele adiacente B-dul Dinicu Golescu şi Calea Griviţei).

În gară, comisarii ANPC au găsit grupuri sanitare insalubre, fără amenajări pentru persoanele cu dizabilităţi, paviment cu porţiuni deteriorate, cu denivelari în zonele gurilor de canalizare şi a gurilor de scurgere, unde erau aruncate şi diverse resturi solide.

Totodată, informarea călătorilor privind plecările şi sosirile la staţia de amplificare se făcea numai în limba română, şi numai pentru trenurile internaţionale, şi în limba engleză.

În ceea ce priveşte condiţiile din trenuri, s-a constatat că vagoanele erau murdare la exterior, cu geamuri crăpate, treptele de acces nu respectau înălţimea maximă de 20 cm, unele având cauciucul antiderapant desprins, existând pericolul accidentărilor, interioarele erau neigienizate, podeaua era murdară, plină de praf, cu urme de lichide uscate, pereţii laterali şi geamurile erau murdare cu urme de praf, grasimi, funingine, banchetele erau acoperite cu pluş, greu de curăţat, deteriorare şi murdare (urme de alimente, pete de grăsimi, insecte), grupurile sanitare erau urât mirositoare, lipsind cu desăvârşire substanţele dezinfectante, fără săpun lichid cu dispozitiv de dozare, instalaţia de apă din unele grupuri sanitare era deficitară în unele cazuri sau nefuncţională, geamuri ale vagoanelor erau blocate, cu defecţiuni ale sistemului de închidere, sistemul de ventilaţie era necurăţat, introducând praf în compartimente, nu era aer condiţionat în toate vagoanele, iar într-un vagon restaurant erau spaţii frigorifice neigienizate, veselă din dotare neigienizată, cântar fără verificare metrologică.

Comisarii ANPC au mai verificat şi 10 comercianţi de produse alimentare, cărora le-au aplicat 10 amenzi în valoare totală de 71.000 de lei.

Au fost oprite definitiv de la comercializare produse alimentare în cantitate de 116 kg ca având data limită de consum depăşită, 21 litri de băuturi răcoritoare ca produse nesigure şi 50 kg de preparate culinare nesigure neâvand data limită de consum.

Totodată, a fost oprită temporar activiatea de comercializare şi prestare de servicii la un număr de patru unităţi.

Au fost constatate: modificări organoleptice la produse (unt rânced, ciocolată topită), depozitare necorespunzatoare (nerespectarea vecinătăţilor, a regimului termic), prezenţa unor produse expirate, folosirea unor denumiri incorecte pentru unele băuturi răcoritoare şi produse de patiserie în raport cu ingredientele folosite, neafişarea unor preţuri, utilizarea unor mijloace de măsură neverificate metrologic, prezenţa unor insecte pe produse şi în incinta unităţii, prezenţa la vânzare a unor produse culinare care figurau ca scoase de la comercializare, lipsa apei curente în grupul sanitar şi lipsa documentelor de înregistrare sanitar-veterinară/ sanitară.

O farmacie aflată în Gara de Nord cormecializă produse farmaceutice (creme) expirate, mai spune ANPC.

„Respectul pentru consumatori, pentru drepturile acestora trebuie sa fie prioritar. Lipsa apei potabile, condiţiile de transport improprii, mizeria din vagoane, lipsa aerului condiţionat, lipsa scaunelor în zonele de aşteptare a trenurilor nu trebuie să mai existe în România”, a declarat preşedintele ANPC, Marius Dunca.Control ANPC la Gara de Nord: Amenzi de 100.000 lei pentru condiţiile de pe peroane şi din trenuri

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au făcut un control în Gara de Nord şi în şase trenuri şi au aplicat amenzi de 100.000 de lei pentru condiţiile de pe peroane şi din garnituri şi la 10 comercianţi de produce alimentare, aplicând sancţiuni de 71.000 de lei.

 Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti – Ilfov a efectuat un control cu privire la condiţiile de transport pe căile ferate, precum şi serviciilor de alimentaţie oferite consumatorilor.

Controlul a urmărit atât condiţiile de pe peroane, din vagoane, cât şi din unităţile de alimentaţie publică din incinta Gării de Nord şi din vagoanele restaurant.

Au fost controlate şase garnituri de tren, de diferite ranguri, cu plecare din Gara de Nord, cu diferite destinaţii. Pentru aceste nereguli au fost aplicate sancţiuni în valoare de 100.000 lei şi măsuri complementare de remediere a deficienţelor.

Principalele abateri constatate pe peroane au fost: lipsa surselor de apă potabilă, lipsa unor grupuri sanitare, lipsa scaunelor în zona de aşteptare, scaune rupte, deteriorate, murdare sau imposibil de utilizat, coşuri de gunoi nedebarasate, resturi alimentare aruncate, marginile deteriorate ale peroanelor existând riscul accidentării, lipsa hidranţilor sau dezafectarea acestora şi lipsa panourilor antifonare pentru zonele adiacente B-dul Dinicu Golescu şi Calea Griviţei).

În gară, comisarii ANPC au găsit grupuri sanitare insalubre, fără amenajări pentru persoanele cu dizabilităţi, paviment cu porţiuni deteriorate, cu denivelari în zonele gurilor de canalizare şi a gurilor de scurgere, unde erau aruncate şi diverse resturi solide.

Totodată, informarea călătorilor privind plecările şi sosirile la staţia de amplificare se făcea numai în limba română, şi numai pentru trenurile internaţionale, şi în limba engleză.

În ceea ce priveşte condiţiile din trenuri, s-a constatat că vagoanele erau murdare la exterior, cu geamuri crăpate, treptele de acces nu respectau înălţimea maximă de 20 cm, unele având cauciucul antiderapant desprins, existând pericolul accidentărilor, interioarele erau neigienizate, podeaua era murdară, plină de praf, cu urme de lichide uscate, pereţii laterali şi geamurile erau murdare cu urme de praf, grasimi, funingine, banchetele erau acoperite cu pluş, greu de curăţat, deteriorare şi murdare (urme de alimente, pete de grăsimi, insecte), grupurile sanitare erau urât mirositoare, lipsind cu desăvârşire substanţele dezinfectante, fără săpun lichid cu dispozitiv de dozare, instalaţia de apă din unele grupuri sanitare era deficitară în unele cazuri sau nefuncţională, geamuri ale vagoanelor erau blocate, cu defecţiuni ale sistemului de închidere, sistemul de ventilaţie era necurăţat, introducând praf în compartimente, nu era aer condiţionat în toate vagoanele, iar într-un vagon restaurant erau spaţii frigorifice neigienizate, veselă din dotare neigienizată, cântar fără verificare metrologică.

Comisarii ANPC au mai verificat şi 10 comercianţi de produse alimentare, cărora le-au aplicat 10 amenzi în valoare totală de 71.000 de lei.

Au fost oprite definitiv de la comercializare produse alimentare în cantitate de 116 kg ca având data limită de consum depăşită, 21 litri de băuturi răcoritoare ca produse nesigure şi 50 kg de preparate culinare nesigure neâvand data limită de consum.

Totodată, a fost oprită temporar activiatea de comercializare şi prestare de servicii la un număr de patru unităţi.

Au fost constatate: modificări organoleptice la produse (unt rânced, ciocolată topită), depozitare necorespunzatoare (nerespectarea vecinătăţilor, a regimului termic), prezenţa unor produse expirate, folosirea unor denumiri incorecte pentru unele băuturi răcoritoare şi produse de patiserie în raport cu ingredientele folosite, neafişarea unor preţuri, utilizarea unor mijloace de măsură neverificate metrologic, prezenţa unor insecte pe produse şi în incinta unităţii, prezenţa la vânzare a unor produse culinare care figurau ca scoase de la comercializare, lipsa apei curente în grupul sanitar şi lipsa documentelor de înregistrare sanitar-veterinară/ sanitară.

O farmacie aflată în Gara de Nord cormecializă produse farmaceutice (creme) expirate, mai spune ANPC.

„Respectul pentru consumatori, pentru drepturile acestora trebuie sa fie prioritar. Lipsa apei potabile, condiţiile de transport improprii, mizeria din vagoane, lipsa aerului condiţionat, lipsa scaunelor în zonele de aşteptare a trenurilor nu trebuie să mai existe în România”, a declarat preşedintele ANPC, Marius Dunca.

DailyBusiness
Ilie Bolojan, anunț crucial înaintea deciziei europene pentru Ucraina: „Susținerea Ucrainei este și pentru pacea României”
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, fotbalistul de la FCSB, mort la 19 ani. Mama lui a făcut declarații sfâșietoare
Bzi.ro
Cătălin Scărlătescu a povestit momentul în care a cerut-o pe Doina Teodoru: „Am umblat o lună cu inelul în buzunar!“
Fanatik.ro
Amendă pentru fermierii care cresc aceste animale. Trebuie să le declare la Registrul Agricol
Capital.ro
Călin Georgescu intră direct în turul 2! S-a dat verdictul chiar acum
Playtech.ro
Regiuni în care româna este limbă oficială. Ţara în care aproape două milioane de români sunt autonomi
DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Adevarul
De ce are nevoie Trump de metale din pământuri rare și ce legătură au Ucraina și Groenlanda cu acestea
wowbiz.ro
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Spynews
Apariția cu care foștii concurenți de la Power Couple și-au îngrijorat fanii. Ce au pățit Cesima și Theo Zeciu / FOTO
Spynews
5 flori pe care să nu le dăruiești niciodată de 8 Martie. Ce semnificație au, de fapt
Evz.ro
Țeapa care se rostogolește în România. Sunt deja multe victime
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Constanța este sub alertă de gripă aviară! Boala se poate transmite și la oameni! Cu ce avertisment vin specialiștii
Cancan.ro
Luca Manolache și-a sunat mama înainte să moară! Care au fost ultimele lui cuvinte: 'Mai bine nu-i mai auzeam deloc acea
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Dezastru pentru Călin Georgescu. Verdict definitiv. Decizia luată de judecătorii CEDO azi, 6 martie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
„Tată! O să alunece mașina”. Momentul în care un copil își strigă cu disperare tatăl, prins în mașina luată de ape. Inundațiile au făcut prăpăd în Spania
MediaFlux
Planuri pentru candidatura lui Ilie Bolojan la prezidențiale. Ce au discutat Lasconi și Ciolacu. Premierul, pregătit de demisie pentru susținerea lui Antonescu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Acuzaţii grave: un fost preşedinte insinuează că MApN ar fi penetrat de serviciile de informaţii ruseşti