Nicușor Constantinescu nu își poate însă exercita funcția pentru că interdicția respectivă este instituită și în dosarul Centrul Militar Zonal, ea urmând, conform avocaților, să fie contestată, scrie Agerpres.
Citeşte şi: Nicuşor Constantinescu a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare
„Soluția pe scurt: În baza art. 425 ind.1 alin.(7) pct.2. lit.a) cod procedură penală, admite contestația, desființează în parte încheierea din 17.11.15 a Tribunalului Constanța și rejudecând: În baza art.215 alin.(9) cod procedură penală, înlătură interdicția exercitării funcției de Președinte al Consiliului Județean Constanța. Menține celelalte disp. ale încheierii în măsura în care nu contravin prezentei. În baza art.400 alin. ultim cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 exemplare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 20.11.15”, potrivit minutei publicate pe site-ul Curții de Apel Constanța.
Pe lângă dosarul referitor la finanțarea cluburilor sportive, în care este acuzat de mai multe infracțiuni, printre care abuz în serviciu și conflict de interese, Nicușor Constantinescu mai este judecat, la Constanța, în dosarul privind subfinanțarea Centrului Militar Zonal (CMZ), cât și în dosarul privind achiziționarea de CJ a elicopterului prăbușit în decembrie 2014 în Lacul Siutghiol, sub acuzația de abuz în serviciu.
În dosarul CMZ, Nicușor Constantinescu, a fost condamnat, la sfârșitul lunii trecute, de judecătorii Tribunalului Constanța, la trei ani și șase luni de închisoare cu executare, fiind acuzat de abuz în serviciu în formă continuată. Sentința a fost atacată cu apel.