Instanța a decis! Elevii de clasa a V-a puși de minister să dea înapoi bursele pot păstra banii

Elevii de clasa a V-a puși de Ministerul Educației să dea înapoi banii primiți drept bursă de merit nu sunt obligați să facă acest lucru, conform unei decizii luate de instanță.
Irina Dumitrescu
27 ian. 2025, 11:00
Instanța a decis! Elevii de clasa a V-a puși de minister să dea înapoi bursele pot păstra banii

Într-o adresă trimisă unităților școlare, Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) comunica faptul că, urmare a precizărilor primite de la Ministerul Educației, ”nu se pot acorda burse de merit pentru elevii de clasa a V-a, an școlar 2024-2025, pe baza unor premii obținute la competiții școlare și extrașcolare în anul școlar anterior, 2023-2024, când erau înscriși în ciclul primar”.

La momentul trimiterii adresei, în noiembrie anul trecut, elevii vizați primiseră deja banii aferenți burselor pentru primele două luni de școală.

Tribunalul București a stabilit însă că adresa emisă de minister este doar un act informativ și nu are efect juridic. Prin urmare, elevii nu sunt obligați să dea banii înapoi.

Potrivit judecătorilor, documente precum adresa transmisă de ISMB nu sunt ”acte administrative tipice sau asimilate, producătoare de efecte juridice”, după cum prevede Legea contenciosului administrativ (nr. 554/2004).

Citește și Reguli noi pentru magazinele ”to go”. Clienții pot veni cu recipientele de acasă pentru băuturi sau alimente

Instanța a clarificat astfel faptul că o adresă precum cea din noiembrie 2024 nu poate modifica Metodologia-cadru de acordare a burselor, aprobată prin Ordinul Ministerului Educației nr. 5518/2024, sau alte acte normative în vigoare.

Decizia instanței vine după ce un elev de gimnaziu a contestat o adresă semnată de secretarul de stat Florian Lixandru, care l-a exclus de la olimpiada de securitate cibernetică (OSC) în 2024, deși se înscrisese la competiție cu permisiunea inspectoratului școlar București (ISMB) la competiția dedicată elevilor de liceu și s-a calificat la etapa națională, notează edupedu.

În urma adresei trimise școlilor, în 20 ianuarie, mai mulți elevi au dat înapoi banii primiți drept bursă de merit, la solicitarea școlilor.

Citește și „Nu-mi este frică să mă întorc la pușcărie”. De ce tot mai mulți medici renunță să lucreze la UPU. Cazul unei pediatre din Suceava

DailyBusiness
Cum să-ți cureți bijuteriile din aur rapid și natural cu bicarbonat de sodiu
Spynews
Marian Drăgulescu și soția sa, dansul mirilor. Ce piesă deosebită au ales cei doi pentru a deschide petrecerea / VIDEO
Bzi.ro
Avertismentul Cristinei Demetrescu pentru Nicuşor Dan: Luna neagră Lilith îl bântuie!
Fanatik.ro
Destinația de vacanță unde găsești plaje sălbatice, apă de o culoare splendidă și multă verdeață. Se află în Europa, dar puțini români știu de ea și reușesc să ajungă aici
Capital.ro
Obligatoriu pentru șoferii care au peste 70 de ani. TEST pentru a obține permisul de conducere
Playtech.ro
Telefoanele mobile vechi, noua pasiune a colecționarilor. Modelele iubite de români se cumpără acum cu mii de lei
DailyBusiness
Biscuiții Petit Beurre retrași din magazinele Supeco din cauza riscului de intoxicație
Adevarul
Principala reformă necesară în România: „Să ieșim din perioada de flămânzeală în care totul e despre propriul stomac”
wowbiz.ro
L-am găsit!! Cine este SPP-istul lui Nicușor Dan, care a rupt inima femeilor pe rețelele de socializare: "Noroc cu domnul Președinte..." | EXCLUSIV
Spynews
Mark Stam și Cristian Porcari au câștigat „Te cunosc de undeva” - sezonul 21. Au plecat cu premiul în valoare de 15.000 de euro: „Vă iubim pe toți“
Spynews
Stațiunea din România recunoscută pentru apele sale. O mulțime de turiști aleg să petreacă aici concediul
Evz.ro
Litoralul românesc nu va mai fi la fel. Se pregătește o lege care schimbă jocurile
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
Triunghiul amoros scandalos continuă. Impresara a aflat că milionarul se căsătorește cu amanta
kanald.ro
Ambulanță implicată într-un accident rutier în Cluj: Patru persoane, inclusiv o pacientă, au fost transportate la spital
Cancan.ro
Daciana Sârbu, în fața unei provocări URIAȘE: 'Nu sunt pregătită, nu vreau să mă gândesc!'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă auto pentru șoferi. Noile reguli pentru vehicule au intrat în vigoare. Cum se aplică
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Fosta iubită a lui Adi Mutu, noua senzație de la Festivalul de la Cannes
stirilekanald.ro
El este Octavian, găsit spânzurat cu lesa câinelui, la doar 18 ani. Motivul halucinant din cauza căruia tânărul a decis să-și încheie socotelile cu viața: „Drum lin printre îngeri”
Sase zodii primesc ajutor astral in urmatoarele 7 zile din luna mai 2025
MediaFlux
Anunț pentru toți românii care stau la bloc! Ce nu au voie să facă administratorii. Legea este clară
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Unii români folosesc această expresie, însă puțini îi cunosc semnificația. Este rostită des, dar rar înțeleasă