Răsturnare de situaţie în dosarul Elodia. Curtea de Apel a dispus REFACEREA probelor ADN VIDEO

Curtea de Apel Piteşti a admis, joi, o parte dintre probele solicitate de apărarea fostului poliţist Cristian Cioacă, condamnat de instanţa de fond la 22 de ani de închisoare pentru uciderea soţiei sale, Elodia Ghinescu.
Romania TV
31 oct. 2013, 20:30
Răsturnare de situaţie în dosarul Elodia. Curtea de Apel a dispus REFACEREA probelor ADN VIDEO

„Admite în parte proba cu expertiza medico-legală solicitată de apărătorul inculpatului (…) şi dispune efectuarea unei expertize medico legale – examen ADN – de către Institutul Naţional de Medicină Legală, cu obiectivele indicate în considerente. Dispune completarea Raportului de Constatare Tehnico – Ştiinţifică (…) întocmit de Institutul de Criminalistică al IGPR, în sensul de a se preciza de către specialişti care (…) din plicuri conţinea acele fire de păr ridicate de pe peria de păr din baia apartamentului, respectiv smocul de păr ridicat de pe podeaua dormitorului”, se arată în soluţia pronunţată de instanţă.

Judecătorii Curţii de Apel Piteşti au respins în schimb „ca nefiind utilă” efectuarea unei expertize criminalistice traseologice. Decizia luată joi de instanţă poate fi atacată cu recurs, odată cu fondul. Următorul termen al apelului este programat vineri, 1 noiembrie, când va continua administrarea probelor din dosar.

De asemenea, instanţa a dispus citarea, în vederea audierii, a martorilor Serian Luminiţa Georgeta, Dascălu Radu, Mardare Dumitra şi Marinoaica Gabriela, precum şi citarea martorului Zabara Daniel cu mandat de aducere.

Cristian Cioacă a fost condamnat de Tribunalul Argeş, pe 2 iulie 2013, la 21 de ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat şi la doi ani de închisoare pentru profanare de morminte, urmând să execute 22 de ani de detenţie.

Sentinţa instanţei de fond a fost atacată ulterior cu apel de către toate părţile implicate. Cererile au fost formulate de inculpat, de mama şi fratele Elodiei Ghinescu, în calitate de părţi civile în dosar, precum şi de procurori.

Inculpatul a fost obligat, prin sentinţa Tribunalului Argeş, să plătească echivalentul a 100.000 de euro cu titlu de daune morale fiului său minor Patrick, în calitate de parte vătămată. Emilia Ghinescu, mama Elodiei, ar urma să primească daune morale de 100.000 de euro, iar fratele Elodiei, Robert Ghinescu, de 50.000 de euro.

Cioacă a fost obligat şi la plata sumei de 135.000 de lei cheltuieli judiciare către stat.

Tribunalul Argeş a respins cererile părţilor civile Emilia şi Robert Ghinescu de schimbare a încadrării juridice în omor deosebit de grav, precum şi cererea inculpatului de revocare a măsurii arestării preventive.

Cristian Cioacă este încarcerat la Penitenciarul Colibaşi, unde a fost transferat pe 30 ianuarie.

Inculpatul a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi profanare de morminte, el fiind acuzat că şi-a ucis soţia, avocata Elodia Ghinescu, în august 2007. Cristian Cioacă se află în arest preventiv din data de 5 decembrie 2012.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Orașul din România considerat Meridianul Zero al lumii. A fost în prima linie a astronomiei europene
Capital.ro
Regulă pentru șoferii care nu au schimbat anvelopele de iarnă. Devine obligatoriu începând cu 15 aprilie
Playtech.ro
Cine plăteşte alocaţiile copiilor? Detaliul din lege cunoscut de puţini români
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Cel mai puternic „purificator al sângelui” din lume. Este afrodiziac, scade tensiunea arterială, dă energie și era adorat de romani
wowbiz.ro
Mariana Moculescu a dispărut! Nimeni nu mai știe nimic de ea de când a vorbit public despre datoriile pe care le are
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
Zodii cu care nu e bine să ai de-a face. Reacționează urât
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Destin spulberat într-o secundă. Trei tineri de 17 și 18 ani au murit într-un accident cumplit, după ce mașina lor s-a transformat într-o bilă de foc
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, manipulat și păcălit? Victor Ponta rupe tăcerea: Cine l-a chemat știa...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Petre Măgurean, fost jucător și antrenor de baschet, a murit la 67 de ani, cu doar două zile înainte de ziua de naștere: „A cucerit medaliile de bronz în Divizia A”
MediaFlux
Bani în plus la pensie pentru români. Se dau pentru cei cu minim 15 ani vechime
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta: omul care ”a salvat Belgradul” în urma unei ședințe secrete a Guvernului! ”A plagiat, dar a și inundat” – remarcă Cristian Preda