„La data de 9 noiembrie 2018, orele 10:00, la sediul Înaltei Curți de Casație şi Justiție, Sala Secţiilor Unite, vor avea loc în ședință publică, tragerile la sorţi pentru desemnarea membrilor Completelor de 5 Judecători pentru anul 2018, având în vedere decizia Curţii Constituţionale a României din data de 7 noiembrie 2018 prin care s-a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte”, transmite instanța supremă prin Biroul de Presă.