Instanţa supremă sesizează CCR în legătură cu proiectul de lege privind măsurile alternative de executare a pedepselor UPDATE

UPDATE: Dispoziţiile Legii privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate, prin caracterul neclar şi imprecis, precum şi prin omisiunea legiuitorului de a reglementa aspecte esenţiale care să asigure caracterul previzibil al legii, încalcă standardele de claritate, precizie şi previzibilitate consacrate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, arată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în hotărârea de a sesiza Curtea Constituţională a României (CCR).

Potrivit documentului, CCR va fi sesizată în raport cu art. 1 alin. (5) din Constituţie în componenta sa referitoare la calitatea legii, precum şi în raport cu art. 1 alin. (5) din Constituţie şi art. 20, alin. (2) din Constituţie cu referire la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în componenta privind securitatea raporturilor juridice.

În hotărârea ÎCCJ se precizează că dispoziţiile legii în cauză reglementează veritabile măsuri de individualizare judiciară de executare a pedepsei, individualizarea pedepselor, inclusiv individualizarea judiciară a executării pedepselor, formând obiect de reglementare al Părţii generale a a Codului penal.

„Reglementarea măsurilor de individualizare judiciară a executării pedepselor, într-un cadrul normativ distinct de Partea generală a Codului penal, este de natură a aduce atingere caracterului sistematizat, unitar şi coerent al legislaţiei penale, încălcând art. 1 alin. (5) din Constituţie în componenta sa referitoare la calitatea legii. Adoptarea unui cadru normativ distinct de Partea generală a Codului penal, care să includă veritabile măsuri de individualizare judiciară a executării pedepsei, precum şi stabilirea competenţei judecătorului de supraveghere a privării de libertate, reglementat în Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, de a dispune aceste măsuri afectează sistematizarea şi coerenţa legislaţiei penale şi creează incertitudini cu privire la natura juridică reală a măsurilor, incompatibile cu art. 1 alin. (5) din Constituţie în componenta sa referitoare la calitatea legii”, arată instanţa supremă.

Alte articole

ÎCCJ: Indemnizația lunară pentru creșterea copilului va putea fi recalculată și după depășirea vârstei de doi ani

Vouchere de vacanţă 2025. Se taie tichetele de vacanţă, Înalta Curte a decis cine mai primeşte acest beneficiu în 2025

De asemenea, ÎCCJ explică faptul că sunt mai multe dispoziţii care, din perspectiva clarităţii, a preciziei şi a previzibilităţii, nu întrunesc exigenţele art. 1 alin. (5) din Constituţie, precizându-se, printre altele, că legea nu reglementează criteriile pe baza cărora judecătorul alege una dintre măsurile alternative, această omisiune afectând caracterul previzibil al legii.

Totodată, un articol din lege exceptează de la aplicarea măsurilor alternative de executare a pedepselor infracţiunile comise ‘cu violenţă’ ori ‘profitând de starea de neputinţă fizică sau psihică a victimei’, însă aceste două referiri nu permit identificarea, în mod exact, a sferei infracţiunilor exceptate de la aplicarea măsurilor, se spune în hotărâre.

Pe de altă parte, referirea la ‘persoanele aflate în stare de recidivă’ prezintă un caracter inexact, întrucât existenţa stării de recidivă se evaluează de către instanţa de judecată şi se constată prin hotărârea definitivă de condamnare, iar nu de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate, ulterior fazei de punere în executare a hotărârii definitive de condamnare, menţionează documentul citat.

Potrivit acestuia, reglementarea conţinutului măsurilor în cuprinsul legii în cauză nu răspunde exigenţei constituţionale privind previzibilitatea legii, exemplificându-se prin faptul că articolul 4 prevede că ‘măsura alternativă de executare a pedepsei privative de libertate a executării la domiciliu constă în executarea la domiciliu a pedepsei privative de libertate cu supraveghere din partea unor lucrători anume desemnaţi de către Ministerul Afacerilor Interne, cu sau fără brăţară electronică’, fără a se stabili clar modalitatea de supraveghere prin nicio altă dispoziţie.

„Deşi în art. 2 lit. b) este enumerată ‘măsura de executare fracţionată a pedepsei privative de libertate: în timpul săptămânii la domiciliu şi în zilele de sâmbătă şi duminică într-un centru de detenţie special înfiinţat pentru această măsură sau în penitenciar’, în cuprinsul art. 5, care reglementează conţinutul acestei măsuri, nu se face nicio referire la fracţia din pedeapsă care se execută în timpul săptămânii la domiciliu. În art. 6 se prevede că ‘măsura alternativă de executare în regim mixt a unei pedepse privative de libertate constă în executarea pedepsei la domiciliu cu prestarea de zile de muncă în folosul comunităţii, în echivalent, fără ca legiuitorul să reglementeze prestarea muncii în folosul comunităţii”, mai arată ÎCCJ.

În privinţa dispoziţiei de la articolul 8 alineatul 1, care prevede că judecătorul de supraveghere a privării de libertate va dispune stabilirea unei măsuri alternative pentru persoanele care au executat, fără a fi sancţionate, jumătate din fracţia minimă efectivă de executat în sistemul penitenciar, se precizează faptul că aceste dispoziţii nu permit identificarea, cu claritate, a fracţiei minime la care se referă, dar şi faptul că nu se înţelege, cu claritate, dacă dispoziţiile respective privesc numai persoanele condamnate la pedeapsa principală a închisorii de până la 5 ani.

„De asemenea, dispoziţiile art. 8 alin. (1), care prevăd că judecătorul ‘va dispune stabilirea unei măsuri alternative’, intră în contradicţie cu dispoziţiile art. (2) şi (3) ale aceluiaşi articol, care se referă la amânarea aplicării sau a luării unei măsuri alternative. Art. 8 alin. (4) teza a II-a reglementează posibilitatea înlocuirii unei măsuri alternative de executare a pedepsei privative de libertate cu o altă astfel de măsură, dar nu reglementează nici criteriile şi condiţiile înlocuirii şi nici posibilitatea sau imposibilitatea revocării ori a anulării măsurii alternative, omisiuni care afectează caracterul previzibil al legii. Art. 8 alin. (5) prevede că aplicarea oricăreia dintre măsurile alternative de executare a pedepsei privative de libertate ‘nu influenţează’ calculul fracţiei minime obligatorii prevăzute de legea penală în materia liberării condiţionate, neputându-se stabili cu precizie în ce sens nu îl influenţează şi nici care sunt implicaţiile aplicării unei măsuri alternative asupra instituţiei liberării condiţionate”, spune ÎCCJ.

În aceste condiţii, instanţa supremă arată că dispoziţiile acestei legi, prin caracterul ‘neclar şi imprecis’, dar şi prin omisiunea legiuitorului de a reglementa aspecte esenţiale care să asigure caracterul previzibil al legii, încalcă standardele de claritate, precizie şi previzibilitate consacrate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

De asemenea, ÎCCJ precizează că dispoziţiile legii aduc atingere autorităţii de lucru judecat a hotărârilor definitive de condamnare.

„Constituind veritabile măsuri de individualizare judiciară a executării pedepsei, măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate instituite prin lege pot fi dispuse ulterior fazei de punere în executare a hotărârii numai cu încălcarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii definitive de condamnare prin care pedeapsa a fost aplicată şi individualizată din punct de vedere al modalităţii de executare. Judecătorul de supraveghere a privării de libertate nu poate modifica hotărârea definitivă de condamnare şi nu poate realiza o nouă individualizare a modalităţii de executare a pedepsei, stabilită în hotărârea definitivă de condamnare, fără a încălca autoritatea de lucru judecat a acesteia. Or, adoptarea unei soluţii legislative care implică încălcarea sistematică a autorităţii de lucru judecat a hotărârilor definitive de condamnare contravine art. 1 alin. (5) din Constituţie şi art. 20 alin. (2) din Constituţie cu referire la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în componenta privind securitatea raporturilor juridice. Măsurile de individualizare judiciară a executării pedepsei se stabilesc de instanţa de judecată, prin dispozitivul hotărârii definitive de condamnare, iar ‘înlocuirea’ acestora de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate conduce la neexecutarea dispozitivului hotărârilor definitive de condamnare, cu consecinţa încălcării autorităţii de lucru judecat”, se spune în hotărârea Înaltei Curţi.

Potrivit acesteia, prin conţinutul lor, dispoziţiile acestei legi privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate consacră o soluţie legislativă de natură să afecteze principiul securităţii raporturilor juridice.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis joi să sesizeze Curtea Constituţională a României cu privire la proiectul de lege privind măsurile alternative de executare a pedepselor, prin care se propune ca persoanele condamnate la o pedeapsă de până la 5 ani să poată beneficia de executarea pedepsei la domiciliu sau în weekend într-un centru de detenţie special, informează ÎCCJ. 

Deputaţii au adoptat, miercuri, proiectul de lege privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate, persoanele condamnate pentru fapte de corupţie fiind exceptate din textul legii.

Proiectul de Lege privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate prevede instituirea unor măsuri alternative de executare a pedepselor privative de libertate. Potrivit proiectului de act normativ, aceste pedepse ar urma să poată fi executate fie la domiciliu, fie doar în zilele de sâmbătă şi duminică într-un centru special înfiinţat, fie prin „echivalent zile muncă în folosul comunităţii”, fie în regim mixt, de „echivalent zile de muncă în folosul comunităţii” si de zile de executare sâmbătă si duminică într-un centru special înfiinţat.

Măsurile alternative de executare a pedepsei privative de libertate sunt măsuri de natură judiciară, dispuse prin hotărâre de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate, constând în înlocuirea măsurii executării pedepsei principale cu închisoarea în regim de detenţie cu măsura executării acesteia la domiciliu, în libertate sau în regim special penitenciar. 

Măsurile alternative nu pot fi dispuse în cazul deţinutilor care au săvârşit abateri disciplinare. Măsurile alternative de executare a pedepsei privative de libertate nu se aplică pentru condamnările privative de libertate: a) pentru săvârşirea de către condamnat a unei infracţiuni cu violenţă sau profitând de starea de neputinţă fizică sau psihică a victimei, b) pentru infracţiuni de corupţie prevăzute la art. 289-291 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare sau pentru infracţiunile prevăzute la art. 254-257 din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal al României, c) persoanelor aflate în stare de recidivă.