Instituţiile europene sunt gata să admită aderarea României şi Bulgariei la Schengen în acest an

România și Bulgaria ar putea intra în Schengen întâi cu frontierele aeriene, în luna octombrie, iar controalele la frontierele terestre ar urma să fie eliminate până la 1 ianuarie, au declarat surse diplomatice de la Bruxelles și din parlamentul și guvernul bulgar.
Filip Stan
22 iun. 2023, 12:37
Instituţiile europene sunt gata să admită aderarea României şi Bulgariei la Schengen în acest an

Potrivit unor surse de la Sofia, Bulgaria are șanse serioase, dacă exercită presiuni diplomatice și arată dorința de a continua reformele, de a obține aderarea la Schengen încă din octombrie anul acesta, cu frontierele aeriene, și perspectiva aderării cu drepturi depline cu frontierele terestre din ianuarie 2024.

Până acum o lună, cel mai mare obstacol în calea intrării Bulgariei în Schengen era opoziția Olandei.

Guvernul lui Mark Rutte a informat că apreciază eforturile depuse de parlamentul bulgar și de ultimele patru guverne pentru a iniția o reformă judiciară reală, prin introducerea unui mecanism de investigare independentă a procurorului-șef, care a fost adoptat la sfârșitul lunii mai.

Fostul procuror-șef bulgar Ivan Geshev, care nu avea o reputație deosebit de bună la Bruxelles, a devenit prima „victimă” a noii legislații, după ce a fost demis din funcție săptămâna trecută. Se așteaptă o continuare a curățării sistemului judiciar.

Al doilea motiv major pentru înlăturarea obstacolelor din calea intrării Bulgariei în Schengen este alegerea unui guvern stabil la Sofia, după o criză politică prelungită în timpul căreia președintele Rumen Radev a numit un guvern interimar.

Guvernul este format din miniștri ai coaliției Continuăm Schimbarea-Bulgaria Democratică, susținută de GERB, reprezentată de vicepremiera Mariya Gabriel.

Printre altele, noul guvern și-a declarat intenția de a revizui politica lui Radev față de Ucraina și a decis că țara va fi reprezentată la viitorul summit NATO de premierul Nikolay Denkov, și nu de președinte.

Citeşte şi: Klaus Iohannis a promulgat legea, se aşteaptă Monitorul Oficial. Concediu prelungit la 45 de zile pe an

Potrivit unor surse, partenerii europeni ai țării speră că marile obiective comune, inclusiv obiectivele de aderare la Schengen și Zona Euro, vor menține coaliția unită.

Obiecțiile Austriei față de extinderea Schengen pe fondul crizei refugiaților nu au scăzut, dar se așteaptă ca Viena să nu-și mai folosească dreptul de veto dacă va fi izolată.

În decembrie anul trecut, Austria și Olanda au blocat aderarea Bulgariei la Schengen. România a fost oprită doar de Austria.

Noul prim-ministru al României, Ion-Marcel Ciolacu, a anunțat la începutul acestei săptămâni, într-un interviu acordat EURACTIV, că le-a încredințat miniștrilor săi un plan pentru a convinge Austria să ridice vetoul asupra admiterii României în Schengen.

Următorul obiectiv major al instituțiilor bulgare este aderarea țării la Zona Euro de la 1 ianuarie 2025.

În timp ce Olanda le cere autorităților bulgare să demonstreze că luptă împotriva corupției și că nu au renunțat la reforma judiciară, cererile Austriei par mult mai dificil de pus în aplicare.

Cancelarul austriac Karl Nehammer a încercat să obțină bani europeni pentru ridicarea unui gard de-a lungul graniței dintre Bulgaria și Turcia, propunere respinsă de Comisia Europeană.

La începutul acestei luni, executivul UE a acordat o nouă asistență financiară României și Bulgariei pentru punerea în aplicare a unor proiecte pilot deja lansate pentru gestionarea frontierelor. Ajutorul pentru Bulgaria este de 45 de milioane de euro, iar pentru România este de de 10,8 milioane de euro.

În plus, Comisia Europeană salută progresele înregistrate în ultimele trei luni de cele două țări privind respectarea politicii de azil și returnarea imigranților ilegali, gestionarea frontierelor și cooperării internaționale, progrese care ar trebui să atenueze temerile Austriei că Sofia și Bucureștiul nu depun suficient de mult efort pentru înregistrarea imigranților ilegali.

Citeşte şi: Radu Cristescu, ironii la adresa lui Nicuşor Dan, Ciprian Ciucu şi consilierul lui Ciolo: „Uite ce dandana de râsul curcilor iese”

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Răsturnare de situație în cazul Elodia Ghinescu. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu fosta avocată: Vă dau în scris
Playtech.ro
Meteorologii Accuweather au schimbat prognoza. Val de frig în România. Unde lovesc furtunile și vijeliile
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Cât de aproape un un război mondial. Cheltuieli uriașe pentru apărare
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
Cine este românul care a lucrat la mormântul Papei Francisc din Bazilica Santa Maria Maggiore. Acesta este singurul străin din echipă
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor s-a stins. A fost o legendă. A făcut milioane de oameni să râdă. Drum lin!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Vreme severă în România: vijelii, grindină și temperaturi scăzute în următoarele zile
MediaFlux
Donald Trump Jr. sosește luni la București. Este a treia oprire în turneul din Europa de Est
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre