Institutul „Matei Balş”: 50 de persoane muşcate de căpuşe ajung zilnic la camera de gardă

Medicii de la Institutul Clinic de Boli Infecţioase „Matei Balş”din Capitală se confruntă zilnic cu 50 de pacienţi care au fost muşcaţi de căpuşe, numărul lor crescând în ultima lună. Alexandru Vladimirescu, cercetăror la Institutul Cantacuzino atrage atenţia că primăvara este sezonul în care căpuşele au activitate maximă şi că de aceea trebuie luate măsuri urgent pentru distrugerea lor, pentru că pot transmite boli grave.
Alina Costache
03 mai 2017, 05:46
Institutul

Potrivit unor statistici ale Institutului „Matei Balş” , de aproape o lună, la camera de gardă a spitalului s-au prezentat zilnic oameni muşcaţi de căpuşe. În ultima săptămână sunt cam 50 de cazuri pe zi. Din fericire, până acum nu a fost înregistrat niciun caz de Boală Lyme”, arată statisticile, potrivit News.ro.

La rândul lui, cercetător ştiinţific gradul l, Alexandru Vladimirescu de la Institutul Cantacuzino, Laboratorul de entolologie medicală, a declarat pentru News.ro că „a venit anotimpul căpuşelor”.

„A venit anotimpul căpuşelor. De fapt, în ceea ce priveşte comportamentul căpuşelor sunt două maxime de activitate: una este acum, primăvara, care este şi cea mai intensă şi care începe în martie şi se termină în iunie, a doua, toamna, în septembrie-noiembrie, dar care este mai redusă ca intensitate”, a explicat Vladimirescu.

În România, cea mai răspândită specie de căpuşă este Ixodes ricinus, la fel ca şi în multe ţări din întreaga lume, specia care poate transmite Borrelioza Lyme.

„Căpuşele sunt hectoparaziţi, adică paraziţi de suprafaţă atât la om-accidental, cât şi la animale-preferenţial, ce au nevoie de gazde, sunt hematofage, se hrănesc cu sânge. Sângele este utilizat de căpuşe pentru a năpârli şi a ajunge la maturitate şi, desigur a produce ouă care refac ciclul vital. Despre căpuşe se se pot spune foarte multe lucruri, important este că ele sunt artropode, adică vectoare, nu sunt insecte, sunt rude cu acarienii. Sunt artropode vectoare, ele prin ciclul lor de viaţă implică gazde şi pot transmite, în procesul de hrănire, diverse boli, respectiv,agenţi patogeni, care dezvoltă boli în aceste gazde. De pildă, cea mai cunoscută şi cea mai răspândită la noi, în liziera pădurilor , dar şi pe pajişti, dar şi în Europa şi în lume, este căpuşa Ixodes ricinus, care este o căpuşă de mici dimensiuni şi care poate transmite Borrelioza Lyme, care este o boală insidioasă, gravă, care dacă nu este tratată la timp poate să ajungă la deces”, a mai spus cercetătorul de la Institutul Cantacuzino.

Agentul etiologic al bolii este o bacterie, o spirochetă, Borrelia. Sunt mai multe specii de Borrelia în ţara noastră.

„Sunt trei specii circulante, atâta am identificat noi, până acum, prin teste moleculare. Nu toate căpuşele din specia Ixodes ricinus pot să transmită această Borrelia, adică Borrelioza Lyme. Testele pe care le-am făcut la nivel molecular arată că una din patru căpuşe poate să prezinte acest agent patogen şi că agentul patogen produce boala în general la om, având manifestări evidente uneori, alteori puţin evidente. De cele mai multe ori apare o zonă inflamată, zona unde căpuşa s-a hrănit, ulterior pata aceea numită şi eritem migrator se poate locaiza peste câteva săptămâni sau câteva luni în altă regiune şi atunci este destul de uşor să ne dăm seama că ceva s-a întâmplat. Probabil am fost undeva, am luat o căpuşă care s-a hrănit şi probabil ne-a transmis această bacterie”, a explicat Alexandru Vladimirescu. Potrivit acestuia, există scheme de tratament medicamentos bazate pe antibiotice care în general au efect.

„Boala, luată din pripă, se poate trata fără a exista sechele. Dacă boala nu este tratată, pot apărea sechele, iar tratamentele cu antibiotic nu mai sunt aşa eficiente, boala se poate croniciza şi poate produce paralizii şi chiar moartea”, a mai spus Vladimirescu.

Oamenii, dar şi autorităţile, trebuie să ia urgent măsuri pentru a evita creşterea numărului de căpuşe care ar putea afecta populaţia.

Măsurile de protecţie personale sunt cele mai importante. Cei care merg în parcuri, păduri, câmpuri cu verdeaţă multă trebuie să poarte pantalni lungi şi şosete de culoare deschisă. De asemenea, pot fi folosite nişte substanţe de protecţie (o subtanţă activă care dă rezultate este dietil toloamida sau aşa numitul DEET) pentru câteva ore.

Dar cel mai important este să fie verificate hainele şi pielea.

„Oamenii trebuie să fie atenţi când vin din drumeţie, dacă au un punct roşu care nu era normal să fie acolo. Poater fi o căpuşă care s-a înfipt în tegument şi care a început să se hrănească. După câteva ore, căpuşa se desprinde, reia ciclul vital. La animale, oamenii scot singuri căpuşele. Nu există risc decât dacă ai răni. Apoi, grădina trebuie orecum întreţinută. Căpuşele sunt mari iubitoare de umezeală şi atunci toate zonele umbrite din grădini pot adăposti căpuşe, de aceea iarba trebuie bine tunsă. De asemenea, tufişurile îngrădite cu pietre expuse la soare ar fi eficiente. Stropirea ierbii cu insecticide nu este benefică pentru că sunt distruse şi insectele bune”, a explicat cercetătorul de la Cantacuzino.

Dar mai sunt căpuşe care pot transmite şi viruşi şi paraziţi.

„Cele mai periculoase căpuşe pot transmite şi virusuri şi paraziţi. În 1999 an avut o epidemie de encefalită de căpuşă, produsă de un virus care este virusul encefalitei de căpuşă, care este tot o rudă a lui West Nile şi care s-a produs nu din cauza unor muşcături sau înţepături de căpuşe, ci din cauza laptelui nefiert. Deci şi laptele nefiert provenind de la animale care au fost infectate cu virusul encefalitei de căpuşă poate să transmită la om virusul şi să creeze viremie şi toate condiţiile bolii”, a adăugat specialistul.

Boala Lyme a fost inclusă în sistemul national de supraveghere în anul 2015.

Potrivit datelor raportate de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibie, în anul 2015, Boala Lyme a intrat în sistemul naţional de supraveghere şi au fost clasificate final 773 cazuri suspecte de boală Lyme, cu 2% mai multe faţă de anul precedent (758). Dintre acestea, 330 au fost confirmate (43%), 27 au fost clasificate ca probabile (4%), 386 (50%) infirmate şi 30 (3%) posibile.

Un alt risc de transmitere a unor boli grave, în acest sezon, îl reprezintă ţânţarii.

„Ţânţarii, foarte frecvent întâlniţi primăvara, sunt din genul Aedes. Este frecvent la pădure şi este destul de agresiv. Nu avem încă Aedes albopictus sau ţânţarul tigru care apare mai mult vara, când este cald. Este iubitor de căldură. De obicei, apare intens în lunile iulie şi august. Este generator de disconfort şi poate transmite şi virusul care provoacă chikungunya (febră puternică şi dureri articulare) şi Zika. Deocamdată, Zica a fost numai de import”, a adăugat Vladimirescu

Din 2012, Institutul Cantacuzino supraveghează ţânţarul tigru din România.

„Este o specie invazivă. A invadat toată Europa, începând cu Italia, ulterior toate ţările au fost practic învadate. Pricipala sursă au fost anevelopele uzate, loc predilect pentru depunerea ouălor. Aşa şi-a extins arealul foarte mult odată cu aceste transporturi, dar şi încălzirea globală, care este un factor predilect pentru înmulţirea acestei specii. Zika a fost, din fericire, numai din import, epidemia a fost stinsă pentru că s-au luat măsuri drastice, printre care şi asanarea zonelor mlăştinoase. Ţânţarul tigru era peste tot în parcuri”, a adăugat Vladimirescu.

Apoi, ţânţarul comun, de apartament sau de bloc (Culex pipiens), petrece iarna şi dezvoltă larve în subsolul blocurilor. Aceştia transmit, cum am aflat în 1996, vrirusul West Nile.

„De atunci au mai fost mici epidemii cu focare, cu localizare uneori spre Vest, alteori spre Sud -Est. În general, astfel de episoade epidemice vin pentru că nu sunt efectuate stropirile, desţânţărizările”, a mai spus Vladimirescu.

Ţănţarii port transmite boli grave.

„Este obligatorie desţânţărizarea parcurilor, a pădurilor, a zonelor de agrement, dar nu superficial, ci, mai ales, în zona ochiurilor de apă, acolo unde apa bălteşte şi are o adâncime de sub un metru. În gospodării nu trebuie să fie lăsate vase cu apă de ploaie sau cu multă apă, iarba trebuie tunsă, iar copacii curăţaţi”, a adăugat cercetătorul Alexandru Vladimirescu.

În România, în 2016, infecţia cu virusul West Nile a totalizat 93 de cazuri, înregistrându-se 11 decese.

Citeşte şi ALARMANT: Numărul persoanelor muşcate de căpuşe s-a dublat în ultimele zile

 

DailyBusiness
Subvențiile APIA pentru motorină întârzie. Agricultorii sunt la capătul puterilor!
Spynews
Vlad Pascu a fost condamnat la 10 ani de închisoare, după ce a ucis doi tineri în 2 Mai. Decizia nu este definitivă
Bzi.ro
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu
Fanatik.ro
Ce pune Simona Gherghe în aluatul de papanași pentru a-i face deosebit de delicioși. E un secret al gospodinelor din Moldova
Capital.ro
Călin Georgescu a vrut banii. Denunțul care îl îngroapă înainte de alegeri: Nu ne jucăm!
Playtech.ro
Pomul fructifer care produce cele mai multe fructe pe an. Secretul recoltelor bogate
DailyBusiness
Ministrul Daniel David vrea eliminarea manualelor tradiționale și trecerea la o nouă eră a învățământului!
Adevarul
După ce a lovit un câine, un șofer cu mașina avariată nu reușește să-i găsească stăpânul. Motivul pentru care este refuzat de Poliție
wowbiz.ro
Ea este femeia de afaceri care a murit subit într-un salon de înfrumusețare! Avea 35 de ani și era proprietara unui cunoscut magazin de haine
Spynews
Rețetă de mini pancakes pentru micul dejun. Au puține calorii și se mănâncă cu zahăr pudră
Spynews
Cine sunt românii care în 2025, în locul voucherelor pentru alimente, ar putea primi pachete cu mâncare. Anunțul făcut de Marcel Boloș
Evz.ro
Începe lucrul la o nouă bucată din Autostrada A8. Data finalizării
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
kanald.ro
Bugetul pentru 2025. Care sunt ministerele care vor primi mai mulți bani și de unde se vor face concedieri masive în 2025
Cancan.ro
Monalisa, o femeie de afaceri de 35 de ani, a murit subit în timpul unei proceduri estetice 😲
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Călin Georgescu s-a dat de gol. Greșeala care îl distruge definitiv: Se prăbușește
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată tânăra care a fost agresată în tren, spre meciul de fotbal
stirilekanald.ro
"Ne-ai lăsat singure. Nu ai vrut să îți vezi fetele crescând". Motivul care l-a împins pe Bogdan, tatăl a trei fete mici, să se sinucidă în baie
substantial.ro
Atef Najib, văr al lui Bashar al-Assad și acuzat de crime, reținut în Siria
MediaFlux
TRUMP pregătește REVOLUȚIA! AMERICANII așteaptă ziua de SÂMBĂTĂ, 1 februarie
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Au confundat aurul cu alama. Rezultatul? Un tezaur a stat „la liber” 10 ani pe holul unei școli din România