Un nou vaccin anti-COVID-19 nu va apărea prea curând. Institutul francez Pasteur a anunţat luni că renunţă la dezvoltarea potenţialului său vaccin anti-COVID-19 aflat în stadiul cel mai avansat, după ce în faza clinică s-a demonstrat că nu este suficient de eficient în combaterea bolii.
Este vorba de un vaccin dezvoltat de Institutul Pasteur pe baza vaccinului împotriva rujeolei, a cărui testare pe subiecţi umani a început în august. Rezultatele preliminare au arătat că „răspunsurile imunitare sunt inferioare celor prezente la persoanele vindecate în mod natural sau observate la alte vaccinuri autorizate”, a anunţat un reprezentant al institutului, citat de Agerpres.
Anterior, şi compania farmaceutică franceză Sanofi a anunţat că potenţialul său vaccin anti-COVID-19 nu a obţinut rezultatele preconizate.
În prezent în Europa sunt utilizate trei vaccinuri anti-COVID-19. Este vorba despre despre vaccinul produs de Pfizer/BioNTech, vaccinul împotriva coronavirus produs de americanii de la Moderna, ambele avizate pentru utilizare în Uniunea Europeană, implicit şi în România, şi vaccinul Covishield, dezvoltat de AstraZeneca şi Universitatea Oxford, care aşteaptă avizul EMA pentru a putea fi administrat şi în statele membre ale Uniunii Europene.
Citeşte şi: Ce trebuie să faci după ce te-ai vaccinat anti-COVID. Semnalele care ar trebui să te trimită direct la medic