Niue, cunoscută și ca Stânca Polineziei, este unul dintre cele mai mici state insulare din lume. Este nevoie de doar două ore pentru a o înconjura cu mașina, oferind priveliști superbe. În mare parte, turiștii sunt impresionați de apele cristaline unde trăiesc delfini, anghile, rechini gri de recif sau șerpi de mare. În prezent, numele insulei se află într-un plan inovator, în încercarea de a conserva apele teritoriale vaste, notează The Guardian.
Niue, mica insulă din inima Pacificului, a venit cu o soluție inedită în încercarea conservării apelor. Planul, care funcționează de un an, presupune vânzarea de sponsorizări ale oceanului din jurul insulei către persoane fizice sau juridice pentru 250 de dolari neozeelandezi (116 lire sterline) pe kilometru pătrat. Până în prezent, s-au strâns 7 milioane de dolari neozeelandezi, aproape la jumătatea distanței față de obiectivul propus. Astfel, oricine are șansa de a deveni sponsor al apelor.
Acest plan va contribui la asigurarea securității maritime, la consolidarea rezistenței la schimbările climatice, dar și la conservarea vieții marine în zona protejată (MPA) Moana Mahu de pe insulă.
O parte din bani va fi utilizată pentru a sprijini populația locală, spre exemplu pescarii și familiile acestora. Asta, în cazul în care restricțiile necesare pentru conservarea oceanelor pot avea un impact asupra veniturilor acestora. Inițiativa a venit într-un moment în care insulele din Pacific, aflate în prima linie a crizei climatice, se luptă să facă față impactului și costurilor creșterii nivelului mării.
„Conservarea oceanelor face parte din ADN-ul niueanilor”. „Le-am moștenit [pământul și marea] de la strămoșii noștri. Ceea ce ne bucură astăzi este ceea ce am moștenit din trecut și ne vom asigura că acest lucru va continua.”, a declarat prim-ministrul Niue, Dalton Tagelagi, potrivit sursei citate anterior.
Mai mult, pentru a proteja apele cristaline care găzduiesc o faună marină incredibilă, autoritățile au decis să le împartă în sectoare ce pot fi sponsorizate.
Citește și: Zanzibar: Insula Mirodeniilor și a plajelor imaculate, situată în inima Oceanului Indian