Întâlnire de taină între Dinu Pescariu şi Stelian Gheorghe, denunţători în dosarele Microsoft şi ANRP

Dinu Pescariu tocmai a aflat că DNA a renunţat la acuzaţiile împotriva sa în dosarul Microsoft, la numai câteva zile după o întâlnire de taină avută cu Stelian Gheorghe, un alt personaj care i-a înfundat pe Dorin Cocoş şi Elena Udrea prin denunţuri în faţa procurorilor.
Romania TV
25 mart. 2015, 10:40
Întâlnire de taină între Dinu Pescariu şi Stelian Gheorghe, denunţători în dosarele Microsoft şi ANRP

Dinu Pescariu şi Stelian Gheorghe, zis „Stelu”, au fost surprinşi de paparazzi la o întâlnire pe care sperau să o ţină secretă, potrivit cancan.ro. Întrevederea este suspectă, mai ales că atât Pescariu, cât şi Stelu sunt denunţători în două dintre cele mai răsunătoare dosare de corupţie din ultimii ani, Microsoft, respectiv ANRP.

Cei doi s-au întâlnit într-o clădire de birouri de pe strada Atena, deţinută de Remus Truică. Dacă Stelu a venit la întrevedere îmbrăcat în costum, ca un afacerist care se respectă, Dinu Pescariu, fost tenisman, a preferat o ţinută sport. Cei doi au intrat separat în clădirea de pe strada Atena şi au plecat la fel, amândoi încruntaţi şi atenţi la tot ce mişcă în jurul lor.

Dinu Pescariu a fost acuzat de dare de mită şi cumpărare de influenţă în dosarul Microsoft, dar procurorii au renunţat la acuzaţii după ce acesta a colaborat cu anchetatorii, după ce in urma cu aproape 11 ani a intermediat mita catre mai multe firme de software şi oficiali ai statului.

„Stelu”, cel despre care se spune că ar fi fost „sageata” lui Dorin Cocos in despagubirile de la ANRP intermediate de Elena Udrea si Alina Bica, este trimis în judecată sub control judiciar în dosarul ANRP. Ca beneficiar al despăgubirilor, Stelian Gheorghe este acuzat de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Cum se calculează, de fapt, numărul personal pentru 2025. La ce să te aștepți în următoarele luni, zodiile care intră în magia banilor
Capital.ro
Călin Georgescu, înlocuit. A căzut cortina, secretul s-a aflat: El recunoaște că e o amenințare
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Cum deschizi o sticlă de vin fără tirbușon. Metodele fac fuori pe net
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Românii datori la ANAF din cauza contului la bancă. Fiscul te obligă să plătești. Trebuie să dai și declarație
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI