Întâlnire în PREMIERĂ a unui lider al Hezbollah cu un emisar al ONU

Emisarul special al Naţiunilor Unite pentru Siria s-a întâlnit în premieră cu un lider al Hezbollah, puternică organizaţie şiită libaneză care luptă împotriva rebelilor sirieni alături de trupele regimului condus de Bashar Al-Assad, transmite AFP, citat de Agerpres.
Iulian Tudor
16 oct. 2014, 20:02
Întâlnire în PREMIERĂ a unui lider al Hezbollah cu un emisar al ONU

Emsiarul special, Staffan de Mistura, a discutat joi la Beirut cu numărul doi în ierarhia Hezbollah, Naim Qassem, întâlnire inedită între un emisar al ONU şi acest partid de la declanşarea conflictului sirian în urmă cu peste trei ani.

„Şeicul Naim Qassem şi-a exprima dorinţa ca Staffan de Mistura să reuşească în misiunea sa, considerând că nu există altă soluţie decât politică”, a menţionat Hezbollahul într-un comunicat.

„Puterile internaţionale şi regionale au pierdut trei ani şi jumătate, timp în care sirienii au fost masacraţi şi constrânşi să îşi părăsească locuinţele. Numai o soluţie politică poate salva Siria, poporul său şi toată lumea va trebui să accepte concesii dureroase pentru aceasta”, a adăugat şeicul Qassem.

Potrivit comunicatului, Staffan de Mistura a afirmat, la rândul său, că întrevederea cu reprezentanţii organizaţiei şiite se înscrie în cadrul consultărilor în vederea găsirii unei soluţii în regiune şi, în special, în Siria.

„Din nefericire, conflictul Siria încă nu a fost rezolvat şi din acest motiv facem tot ce ne stă în putinţă să avansăm un proces politic. Ştim, nicio bătălie nu poate fi câştigată, nu există o victorie sau o înfrângere militară în Siria, numai un proces politic”, a declarat, pe de altă parte, Staffan de Mistura la finalul unei întâlniri cu ministrul libanez de externe, Gebran Bassil.

Predecesorii săi, Lakhdar Brahimi şi Kofi Annan, nu au avut întrevederi cu lideri ai Hezbollah, aminteşte AFP.

Spynews
La mulți ani de Sf. Ilie. Mesaje și urări pentru 2024
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Mesajul astrelor pentru zodii, sâmbătă, 20 iulie 2024. Racul are de făcut alegeri dificile
Capital.ro
Amendă de 500 de lei. Este lege pentru toți șoferii: Trebuie să fie vizibil
Playtech.ro
5 greșeli pe care le faci când folosești aparatul de aer condiționat și îți măresc considerabil factura la curent
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Rusia „nu poate câștiga” în Ucraina. „Nu avem trupe suficiente, aruncăm în luptă și răniții”, spune un propagandist al Kremlinului
Spynews
E oficial! Chelnerii și vânzătorii din România au acum dreptul de a le cere clienților buletinul. În ce condiții se aplică legea
Spynews
Cum arată zona revoltei din Leeds după ce românii au făcut haos | FOTO
Evz.ro
Viața acestor români se schimbă peste noapte. S-a dat cea mai așteptată lege
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Misterul crimei din Brăila se adâncește ! Ce făcea dentista cu pacienții ei, în cabinet, când veneau la ea. Poliția a descoperit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Adriana Bahmuțeanu a divorțat de George Restivan! Anunțul făcut de vedetă pe rețelelele sociale i-a șocat pe toți
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. Trebuie să plătească până pe 30 septembrie. S-a dat ordin în România
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Bărbat prins cărând cadavrul unei femei pe o stradă din Sectorul 5 al Capitalei
MediaFlux
⁠Tradiții și obiceiuri de Sfântul Ilie. Ce trebuie să respecte orice creștin
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'