Întârzieri de cinci luni la emiterea cardurilor naţionale de sănătate duplicat

De circa cinci luni de zile, unele dintre persoanele asigurate la sănătate care au solicitat carduri naţionale de sănătate duplicat, pentru că le-au pierdut, le-au fost furate, au fost deteriorate, ori datele înscrise pe cardurile primite erau greşite, nu le-au primit până acum. Mai mult, unii dintre asiguraţii majori nu au primit cardurile încă, deşi au fost eligibili să intre în posesia lor înainte de obligativitatea sistemului cardului naţional. CNAS a refuzat să ne spună de ce şi unde a apărut blocajul.
Iulian Tudor
12 apr. 2016, 10:24
Întârzieri de cinci luni la emiterea cardurilor naţionale de sănătate duplicat

Medicii de familie şi pacienţii au semnalat în ultimele cinci luni că mulţi dintre asiguraţii care au solicitat carduri naţionale de sănătate duplicat nu le-au primit până acum. Mai mult, unii dintre asiguraţii majori nu au primit nici acum cardurile naţionale de sănătate, deşi întruneau încă din anul 2014 condiţiile de eligibilitate ca să le primească.

Până în luna martie 2016, 186.253 de persoane au solicitat eliberarea unor carduri duplicat, au spus, pentru ECONOMICA.NET, oficialii CNAS.

Citeşte şi CNAS vrea să achiziţioneze cu 18,8 milioane de lei servicii de mentenanţă pentru cardul de sănătate

Din cauza întârzierii de cinci luni a emiterii cardurilor duplicat, pacienţii sunt puşi pe drumuri o dată la două luni să îşi înnoiască adeverinţa de înlocuire a cardului, obligatorie pentru a putea obţine servicii medicale decontate de Casa de Asigurări de Sănătate.

Pe 29 februarie 2016, Compania naţională Imprimeria Naţională a răspuns că tipăreşte cardurile în câteva zile de la momentul în care primeşte datele de personalizare ale cardurile de la CNAS. Compania tipăreşte cardurile naţionale de sănătate, conform relaţiilor contractuale cu Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Pentru a afla unde s-a blocat emiterea noilor carduri, Imprimeria Naţională le-a cerut jurnaliştilor să ceară răspunsuri la CNAS.

Citeşte şi CNAS: Reglementările legale în vigoare asigură accesul asiguraţilor la servicii medicale în sistemul public

De la 1 septembrie până la 1 martie, Imprimeria Naţională a tipărit peste 456.000 de carduri naţionale de sănătate, iar în total, din anul 2014 până la 1 martie 2016 a tipărit 15,51 milioane de carduri. Peste 300.000 de carduri naţionale de sănătate nu au putut fi distribuite prin poştă, pentru că asiguraţii nu au fost găsiţi acasă, şi pot fi ridicate de la Casele de Asigurări de Sănătate în evidenţa cărora aceştia figurează, au spus oficialii CNAS.

CNAS nu a răspuns de ce nu au mai fost emise carduri duplicat din noiembrie încoace.

„Asiguraţii care nu au primit cardul duplicat se pot adresa Casei de Asigurări în evidenţa căreia se află, pentru a solicita informaţii”, ne-au răspuns oficialii CNAS.

Citeşte mai mult pe ECONOMICA.NET

Citeşte şi CNAS: Actele adiţionale la Contractul-cadru nu schimbă condiţiile contractuale

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Răsturnare de situație în cazul Elodia Ghinescu. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu fosta avocată: Vă dau în scris
Playtech.ro
Meteorologii Accuweather au schimbat prognoza. Val de frig în România. Unde lovesc furtunile și vijeliile
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Lucescu a adus psihologi la echipa națională. Cămătaru, primul beneficiar
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
Elevii s-au întors la cursuri! Când începe următoarea vacanță din anul școlar 2024 - 2025
Cancan.ro
Electrocasnicul care va fi interzis în România, din 1 iulie 2025. Decizia oficială vine de la UE
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor s-a stins. A fost o legendă. A făcut milioane de oameni să râdă. Drum lin!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Vreme severă în România: vijelii, grindină și temperaturi scăzute în următoarele zile
MediaFlux
Donald Trump, avertisment final către Vladimir Putin privind Ucraina: „Încetează focul, stai la masa negocierilor și semnează un acord!”
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre