INTERCEPTĂRI în dosarul analizelor medicale fictive. Cum se FALSIFICAU buletinele de ANALIZE

Zeci de medici şi asistenţi, reţinuţi în dosarul decontărilor ilegale, află astăzi dacă vor fi arestaţi. Potrivit procurorilor, ei acţionau în complicitate cu şefii laboratorelor de analize, vorbeau codificat despre biletele de trimitere false, iar mii de pacienţi s-au trezit cu reţete emise pe numele lor, fără să fi fost la medic. Alţii, din contră, au fost diagnosticaţi ca fiind sănătoşi, deşi erau bolnavi, rezultatele fiind puse după ureche.
Romania TV
30 mart. 2013, 11:03
INTERCEPTĂRI în dosarul analizelor medicale fictive. Cum se FALSIFICAU buletinele de ANALIZE

Medicii implicaţi în dosarul privind falsificarea de buletine de analize acţionau fie singuri, fie împreună cu asistenţii lor medicali când întocmeau acele trimiteri la analize, potrivit referatului procurorilor citat de România TV. Biletele ajungeau la laborator şi ulterior erau trecute în sistemul informatic al centrelor şi trimise spre decontare la Casa de Asigurări de Sănătate.

Pentru a-şi acoperi faptele, medicii aveau grijă să-i treacă în registre pe pacienţii pe numele cărora emiteau trimiteri, deşi aceştia nu fuseseră niciodată la consult.

Potrivit declaraţiilor date de angajaţi ai laboratoarelor, fiecare medic dintre trimitea zilnic în jur de 20 de bilete falsificate. Majoritatea medicilor „ştiau că biletele trimise către Uromed erau fictive, doctorii fiind cei care le întocmeau, le parafau sau le cereau asistentelor să le întocmească”, susţin anchetatorii.

Şi angajaţii laboratoarelor aveau grijă să ascundă faptul că primeau trimiteri falsificate. Cadrele medicale foloseau limbaj codificat. Astfel că reţetele false erau denumite „bomboane”, „bilete extra” sau „burţi”.

Asistenta medicului Sergiu Bîrsan : Mamă, fii atent. Când mai îmi aduci bomboanele din astea de băgat aici…

Şef laborator: Î!

Asistenta medicului Sergiu Bîrsan: Dacă nu are stradă, număr, sector, le-am respins automat. (…) Şi plus că nu îmi scrie: pensionar 1 sau 2. N-am de unde să-i ghicesc. (…) Pe ăştia i-am mai avut odată.

Şef laborator: Bine, vino cu ei să vorbim aici.

SURSA: referat procurori


Au fost însă şi cazuri în care asistenţii medicali au acţionat fără ştirea medicilor şi semnau bilete de trimitere la analize în schimbul unor comisioane.

În referat se mai precizează că biletele de trimitere erau transmise prin şoferul Stanciu Mihai. Sumele de bani plătite drept mită erau date de administratori tot prin intermediul şoferului. În acest sens, procurorii au menţionat în referat interceptarea unei convorbiri telefonice purtate în 24 aprilie 2012 de Daskiran Semseddin, zis Kemal, şi Mihai Stanciu.

Stanciu Mihai: Da şefu! Şi pentru Ursu cum fac?

Daskiran Semseddin: Eu plec acuma până la Pipera să înscriu maşina şi…de o oră mă întorc vin CITYLAB şi-ţi dau…

Stanciu Mihai: Nu o mai găsesc .

Daskiran Semseddin: Cum?

Stanciu Mihai: Nu o mai găsesc. Că ea e până pe la unu jumătate două.

Daskiran Semseddin: Bine spune-i ca să mai…se rezolvă, ai înţeles? Şi e mai multe nu e problemă dăm mai mult.

Stanciu Mihai: Da, nu numai…nu-mi lăsaţi că …mă duc mâine după-amiază şi gata!

Daskiran Semseddin: Am înţeles, mâine după-amiază să duci dar spune-i să face mai (neinteligibil). Înţelegi ce zic?

Stanciu Mihai: Eu vorbesc la telefon cu ea nu mă mai duc acolo că dacă nu sunt pregătit nu mă duc că nu are rost! Eu ştiu ce…deci dacă nu sunt pregătit nu are rost să mă duc acolo . Eu am vorbit cu ea de dimineaţă.

Daskiran Semseddin: Deci mâine…te trimit pregătit pentru mai multe să faci mai multe înţelegi?

Stanciu Mihai: Păi da nu ştiu dacă are, o să vorbesc cu ea dacă are loc în registrul ăla se rezolvă dar dacă nu, nu!

Daskiran Semseddin: Rezol…să vorbeşti dacă este ok…înţelegi? Mâine duci cu mai multe ai înţeles ce zic?

Stanciu Mihai: Da, da am înţeles”

SURSA: referat procurori

37 de medici şi asistenţi, reţinuţi în dosarul decontărilor ilegale, ajung astăzi în faţa judecătorilor. Procurorii cer arestarea celor acuzaţi că au fraudat Casa de Asigurări de Sănătate cu jumătate de milion de euro. Au fost reţinuţi administratorii laboratoarelor de analize Uromed Center şi CityLab.

Medicii au fost la un pas de a isca adevărate tragedii. Zeci de pacienţi au primit analize false pentru că laboratorul fie „pierdea” probele biologice, fie folosea substanţe expirate. În aceste cazuri, laboranţii puneau diagnosticul „din ochi”.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Cât costă kilogramul de carne de miel în Piața Obor. Partea din animal care se vinde cu 29 de lei
Capital.ro
Marele actor de care românii s-au despărțit cu durere. A fost cel mai bun. Nu poate fi uitat
Playtech.ro
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Ghid de supraviețuire în războiul sondajelor electorale. Ștefureac: „80% din ce s-a publicat până acum sunt advertoriale electorale”
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Carnea de miel, prețuri uluitoare. E mai ieftin în Marea Britanie
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marea Britanie a pus interdicție la graniță. Decizie pentru românii care stau sau merg în Regatul Unit
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Scad drastic dobânzile la rate. Decizia Băncii Centrale aduce vești bune românilor
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai