INTERCEPTĂRI în dosarul care şeful Anticorupţie Prahova a fost arestat. Referatul DNA

Șeful Serviciului Județean Anticorupție (SJA) Prahova, Constantin Ispas, controla o firmă din domeniul agricol, deși prin lege îi era interzis să desfășoare activități economice, potrivit referatului prin care DNA a solicitat arestarea preventivă a polițistului.
Ionela Marcu
19 aug. 2015, 07:30
INTERCEPTĂRI în dosarul care şeful Anticorupţie Prahova a fost arestat. Referatul DNA

Constantin Ispas, șeful Serviciului Județean Anticorupție (SJA) Prahova, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile într-un dosar de corupție, după ce Tribunalul Prahova a admis propunerea procurorilor DNA.

În cazul ofițerului de poliție judiciară Emanuel Saghel, care este șef serviciu în cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, instanța a dispus ca acesta să fie plasat sub control judiciar.

Potrivit referatului DNA, Constantin Ispas controla o firmă din domeniul agricol, deși prin lege îi era interzis să desfășoare activități economice.

„Ofițerul Ispas Constantin, având gradul de comisar-șef de poliție și funcția de șef al Serviciului Județean Anticorupție Prahova, administrează în fapt și coordonează activitățile derulate de către SC Iahim Logistik SRL, acționar unic și administrator al societății fiind fiul său, Ispas Mihai Constantin. (…) Activitățile economice derulate personal de către Ispas Constantin, prin intermediul firmei (…) ce aparține fiului său, student anul IV la o facultate din Brașov, contravin statutului său, fiind încălcate prevederile art. 45 alin. 1, lit. g din Legea nr. 360, privind Statutul Polițistului”, se arată în referat, scrie Agerpres..

Faptul că Ispas era adevăratul administrator al afacerilor familiei reiese, potrivit procurorilor anticorupție, din mai multe convorbiri telefonice interceptate de anchetatori.

„Acest fapt rezultă în mod explicit din discuția purtată în data de 12.12.2014, (…) când Ispas Constantin (…) a fost apelat de o doamnă, persoană care îi spune acestuia ‘Am dus laptele la Ploiești’ și din cea avută în data de 15.12.2014, când Ispas Constantin a fost apelat de o doamnă (…) care i se adresează celui în cauză ‘Nu veniți să vă dau banii'”, se menționează în referatul DNA.

Într-o altă conversație telefonică, din martie 2015, Constantin Ispas discută cu un bărbat despre anumite tranzacții economice:

Bărbat: Să trăiți! Puteți să treceți pe la mine?
Ispas: Alo? Alo?
Bărbat: Alo, da.
Ispas: E târziu mâine? Că nu știu când ajung nici în seara asta, am niște probleme și…
Bărbat: Bine, haideți mâine, dar rugămintea mea… mâine, că am și eu o plată mai mare de făcut și strâng ultimul…
Ispas: Păi, îmi spuneți cât trebuie să vă dau și, dacă nu pot să vin, vi-i las undeva.
Bărbat: Da. (către altcineva — n.n.) Păi, Mari, cât are domnu’ Ispas?
Ispas: Nu v-aud.
Bărbat: 2.940.
Ispas: Îmhî! Ați scăzut și alea, diferența aia, nu?
Bărbat: Da, da, da! Păi, când veniți, vă dau exact ce, cum e.
Ispas: Că v-am zis că a ieșit diferența aia de 300.
Bărbat: Da, da, la ăla de 250 de kile care a-ți spus dumneavoastră că a ieșit mai puțin sau…
Ispas: Bine. Da.
Bărbat: Și să-mi trimiteți și avizul, cine vine cu…
Ispas: Da, da.
Bărbat: Bine, bine.
Ispas: Auziți? Alo?
Bărbat: Da. Da, da.
Ispas: Deci, dacă nu pot eu să vin să mă întâlnesc cu dumneavoastră, vi-i las în câmp. E o problemă dacă nu am acuma toți, vă dau 20 și 9 vi-i dau când iau salariul?
Bărbat: Da, nu-i nicio problemă. Hai, nu-i nicio problemă, ce să… Da, asta e, ce să facem!?
Ispas: Nu am acuma că a trebuit să cumpăr ceva și d-asta.
Bărbat: Bine, bine, bine.
Ispas: Dacă nu, mă împrumut și vi-i dau, nu-i problemă. Dacă aveți nevoie neapărat de toți.
Bărbat: Da. Vroiam să cumpăr poimâine, joi sau vineri, am vorbit să îmi aducă o mașină, d-aia.
Ispas: Îmhî! Bine, haideți că cel târziu mâine…
Bărbat: Bine, bine. Hai, vedeți ce puteți face. Bine, vă mulțumesc. Să trăiți!
Ispas: Să trăiți!”.

Potrivit procurorilor DNA, din conținutul conversațiilor telefonice rezultă faptul că Ispas a fost implicat „în activități economice privind cultivarea și comercializarea cerealelor, a plantelor leguminoase și producătoare de semințe oleaginoase, achiziționând în acest sens și o gamă variată de utilaje agricole”. De asemenea, polițistul era interesat de achiziționarea unor produse agricole și nutrețuri necesare dezvoltării activităților de creștere a bovinelor, ovinelor și caprinelor, precum și de producerea de băuturi alcoolice.

CITEŞTE ŞI Şeful DGA Prahova, arestat preventiv. Ofiţerul BCCO Emanuel Saghel, pus sub control judiciar

În referatul DNA se mai arată că ofițerul BCCO Emanuel Saghel i-a promis în 2014 lui Daniel Capră, la acel moment finanțator al echipei Petrolul Ploiești, că va acționa pentru soluționarea favorabilă a unui dosar penal în care era vizat omul de afaceri, potrivit referatului prin care DNA a solicitat arestarea preventivă a polițistului.

„În primăvara anului 2014, acționarul majoritar și președinte al consiliului de administrație al S.C. F.C. Petrolul Ploiești S.A., Capră Daniel, după întocmirea actului de control fiscal de către Direcția Antifraudă Fiscală Alexandria, la clubul sportiv pe care îl administra, a fost contactat de către ofițerul de poliție Saghel Emanuel, în mediu public, respectiv în locația mai multor restaurante de pe raza municipiului Ploiești, dar și în incinta clubului sportiv, unde acesta l-a anunțat despre faptul că are cunoștință despre controlul organelor fiscale. Acesta l-a asigurat că actul de control fiscal va fi urmat de un dosar penal, în legătură cu care se va implica personal, atât pentru a fi preluat de o unitate de parchet din Ploiești, cât și pentru a-l soluționa în mod favorabil”, se arată în referatul DNA.

Potrivit procurorilor anticorupție, în vara anului 2014 a avut loc o nouă întâlnire între cei doi, Saghel anunțându-l pe Daniel Capră că dosarul penal care îl viza a ajuns spre soluționare la Serviciul teritorial Pitești al DIICOT, respectiv la serviciul de specialitate din cadrul BCCO Ploiești, pe care chiar el îl coordona.

Conținutul discuțiilor dintre cei doi au fost confirmate atât de un martor cu identitate protejată, cât și de un oficial de rang înalt din cadrul clubului Petrolul Ploiești, conform informațiilor din referatul DNA.

În schimbul serviciilor sale, Saghel ar fi pretins și primit bilete la meciurile susținute pe teren propriu de Petrolul Ploiești.

„În afara biletelor de acces la meciurile de fotbal, Saghel Emanuel a beneficiat și de alte foloase, constând în consumații de băuturi alcoolice și alimente, servite la una din lojele stadionului, consumații (…) achitate integral de Capră Daniel în contul societății (…). Aceste consumații se ridicau la valoarea de 500 — 1.500 lei pentru fiecare meci desfășurat”, se precizează în referat.

Din declarația unui martor reiese că, ulterior, Emanuel Saghel l-a anunțat pe Daniel Capră că nu îl mai poate ajuta la soluționarea favorabilă a dosarului și l-a avertizat că este supravegheat de organele de anchetă.

„Martorul a mai declarat faptul că, în cursul lunii octombrie 2014, cu ocazia unei întâlniri avute cu Saghel Emanuel, la Restaurantul Best, din municipiul Ploiești, Capră Daniel a fost anunțat de către acesta că nu poate să-l ajute în rezolvarea favorabilă a dosarului său penal, informându-l că, telefoanele sale sunt interceptate de organele de poliție și sfătuindu-l în același timp să nu își schimbe numerele de telefon, dar să aibă grijă despre ce discută la telefon și cu cine discută, angajându-se totodată că îl va anunța din timp despre data efectuării perchezițiilor domiciliare ce vor fi solicitate în cauză”, se mai arată în referatul DNA.

DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Spynews
Sese de la Mireasa este distrus de durere după moartea lui Andrei Perneș! Ce a apărut pe contul lui de Instagram | FOTO
Bzi.ro
Dezvăluire dureroasă făcută de Loredana despre mama ei: „Încerc să nu am regrete!“
Fanatik.ro
Ce semnificație au simbolurile biblice pe pieptul avocatului care l-a însoțit pe Călin Georgescu la audieri. Au legătură cu Învierea și Apocalipsa
Capital.ro
Proprietarii de case și imobile din România declară la Fisc. Termen legal, 30 de zile. ANAF a dat ordin
Playtech.ro
Motivul halucinant pentru care soţul femeii ucise de gheaţă este anchetat de oamenii legii! Ce a făcut bărbatul întrece...
DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Adevarul
Pe cine amenință Cristela Georgescu cu gestul celebru făcut de Elena Udrea?
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Ce a învățat Sore după despărțirea de tatăl fiicei sale. Pe ce pune accent în creșterea lui Erin: „Copiii se adaptează”
Spynews
Toți manelistii, în doliu: ”legenda noastră”. S-a stins o stea a muzicii lăutărești din România
Evz.ro
Schimbări masive pentru șoferi. Multe reguli nu mai sunt valabile
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Călin Georgescu nu are voie să-şi facă alte conturi pe reţelele sociale! Ce alte interdicții a mai primit politicianul după controlul judiciar
Cancan.ro
Călin Georgescu și-a sunat avocatul imediat ce a fost oprit în trafic. Ce i-ar fi zis să facă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Ungaria Mare. Ungurii cutremură România. Gest fără precedent
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
George Simion, despre perchezițiile în care ar fi vizat Horațiu Potra: "Continuă abuzurile, nu găsesc dovezi". Ce iși dorește liderul AUR
Comisia Europeană reacționează ferm la acuzațiile lui Donald Trump
MediaFlux
Pensii majorate de la 1 aprilie. Se dau bani în plus pentru un milion de seniori
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este milionarul român de la care Călin Georgescu a cerut 20-35 milioane de dolari și legătura cu Roșia Montană