Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi, sub coordonarea procurorilor DIICOT Galaţi, au destructurat o grupare infracţională organizată, specializată în trafic de minori, trafic de persoane şi proxenetism. Printre cei săltaţi se află şi Cristi Spaidăr, un interlop din Galaţi, cel care l-a lovit pe medicul ginecolog Costache Botezatu şi ulterior a înjunghiat un taximetrist, anunţă Adevarul.ro.
Pe 20 februarie, poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Galaţi şi Bucureşti au efectuat şase percheziţii domiciliare, pe raza municipiilor Galaţi, Brăila şi Bucureşti, la locuinţele a şase persoane, cu vârste cuprinse între 23 şi 47 de ani, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de minori, trafic de persoane şi proxenetism. Totodată, au fost puse în executare 20 de mandate de aducere. Trei persoane au fost reţinute iniţial pentru 24 de ore, iar judecătorii au emis vineri, 21 februarie, mandate de arestare preventivă pe numele acestora pentru 30 de zile. Este vorba de Cristi Spaidăr, un interlop din Galaţi, fratele şi tatăl său.
Potrivit anchetatorilor, cei trei ar fi recrutat, prin metoda „Loverboy”, tinere minore şi majore, iar prin constrângere psihică şi fizică, menţinere în eroare şi şantaj emoţional, supraveghere şi controlul libertăţii de mişcare, le-ar fi exploatat sexual, beneficiind astfel de sumele de bani obţinute de victime în acest mod (aproximativ 700. 000 de euro).