Interlopul Oacă din Caracal, trimis în judecată în dosarul în care a fost implicat şi polţistul Dan Dumitrescu

Nicuşor Daniel Oacă din Caracal a fost trimis în judecată alături de alţi 4 inculpaţi într-un dosar în care este acuzat de constituire de grup infracţional organizat, trafic de persoane, lipsire de libertate în mod ilegal, ameninţare, şantaj, proxenetism şi cămătărie. În dosar a fost implicat şi Dan Dumitrescu, poliţistul din Caracal care, la finalul lunii august, a fot dat afară din poliţie. Alături de Oacă, în acest dosar au fost trimişi în judecată Dragoş Măru Bran, Cătălin Geoerge Predescu, Nicuşor Camen şi Mircea Adrian Predescu, scrie gazetanoua.ro.
Iulian Tudor
22 nov. 2019, 09:04
Interlopul Oacă din Caracal, trimis în judecată în dosarul în care a fost implicat şi polţistul Dan Dumitrescu

Dosarul se află pe rolul Tribunalului Olt.

Ofiţerii SCCO Olt, sub coordonarea unui procuror DIICOT, pe data de 3 aprilie 2019, au efectuat 32 de percheziţii în Caracal și comunele Traian, Redea, Drăghiceni, Fărcaşele şi Tia Mare. Una dintre acestea a fost chiar acasă la poliţistul Dan Dumitrescu.

Citeşte şi Omul-cheie din ancheta de la Caracal refuză să se prezinte la audieri. Ce ascunde cel bănuit că l-a ajutat pe Dincă la răpirea Luizei?

„În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că, suspecții au acordat împrumuturi cu dobânzi între 20 și 100% lunar, recuperarea sumelor de bani și a dobânzilor aferente realizându-se prin folosirea de violențe, acte de amenințare și șantaj, în scopul intimidării, dar și prin invocarea unor relații în rândul polițiștilor, pentru ca persoanele respective să nu depună plângeri”, se arată în comunicatul DIICOT din aprilie 2019.

Gruparea de proxeneţi din Caracal, printre membrii căreia se afla şi poliţistul Dan Dumitrescu, acorda împrumuturi cu dobânzi lunare de până la 100%, iar când datornicii nu mai puteau plăti erau ameninţaţi sau sechestraţi.

Gruparea s-a constituit începând cu anul 2014. În plus, membrii grupării ar fi recrutat mai multe tinere pe care le-ar fi transportat în Germania, Anglia şi Italia, unde le-ar fi exploatat sexual prin obligarea la practicarea prostituţiei.

După audieri, agentul, care până în anul 2018 a lucrat ca poliţist de proximitate în cadrul Poliţiei Caracal, apoi la Serviciul Rutier, a fost lăsat să plece acasă, fiind cercetat în libertate. La finalul lunii august, el a fost destituit de conducerea IPJ Olt.

Mai mulți martori audiați în acest dosar au declarat că din grupare face parte și polițistul Dumitrescu.

„Martorul a precizat că nu a depus plângere întrucât le era frică de Bran Dragoş Măru (unul dintre locotenenții lui Oacă – n.r.) şi ştiau faptul că acesta este foarte bun prieten cu poliţistul Dumitrescu Dan din cadrul Pol. Mun. Caracal şi l-au văzut adeseori în compania acestuia prin cluburi, cafenele, la grătare, proţapuri etc. De asemenea, a auzit de la diverse persoane faptul că Bran Dragoş Măru şi Oacă Nicuşor beneficiază de protecţie din partea comandantului Poliţiei Mun. Caracal, un domn pe nume Mirea (Ștefan Mirea – n.r.) pe care nu îl cunoaște personal”, spune sursa citată.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Imagini din culise, care nu s-au difuzat la TV! Ce a putut face Gina Pistol după ce Smiley a pierdut finala Vocea României
Fanatik.ro
Adevărul despre relația dintre Cristela și Călin Georgescu. Cum s-au cunoscut, de fapt
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. Cetățenii sunt obligați să plătească. Decizia se aplică în toată țara
Playtech.ro
Câte pahare de vin se beau la masa de Crăciun, de fapt. Greșeala pe care o fac aproape toți românii
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Spionii lui Gigi Becali au descoperit un triunghi amoros la FCSB: Ngezana i-a furat colegului iubita româncă
wowbiz.ro
Karmen și Bogdan Căplescu, din nou împreună?! Cum au fost surprinși, după divorț
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Salariații care iau mai puțini bani de la 1 ianuarie. Guvernul taie din venituri
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
A început Jubileul din 2025! Papa Francis a inițiat ceremonia de deschidere a Anului Sfânt
Cancan.ro
Vești PROASTE pentru românii care petrec Crăciunul pe Valea Prahovei! Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Avertisment pentru toți cei care țin banii la saltea. Ce trebuie să faceți cu numerarul. E obligatoriu
StirileBZI
Ce trebuie să faci după ce deschizi butoiul cu varză murată: Cum procedezi ca „să nu facă floare“!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva lui înainte de Crăciun. Fostul ministru: „Sărbătorim în familie”
substantial.ro
Avion al Azerbaijan Airlines, căzut de Crăciun, suspectat de probleme legate de apărarea antiaeriană
MediaFlux
MILIOANE de PENSIONARI au primit MAJORĂRI! ANUNȚ privind RECALCULAREA PENSIILOR
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Misterul sărbătoririi numelor de Cristian și Cristina: Tradiție sau confuzie?