Intervenţie de urgenţă la Spitalul Universitar Bucureşti după un grav accident rutier

O echipă multidisciplinară din cadrul Spitalului Universitar de Urgență București ( SUUB) a realizat recent, în regim de urgență, o endoprotezare de aortă toracică unui pacient în vârstă de 45 de ani.
Filip Stan
09 apr. 2019, 15:46
Intervenţie de urgenţă la Spitalul Universitar Bucureşti după un grav accident rutier

Pacientul a ajuns cu politraumatism la Unitatea de Primiri Urgențe a SUUB în urma unui accident rutier, a fost examinat CT cu substanță de contrast, pe bază căruia s-a găsit leziunea aortică. Calitatea examinării și performanța echipei medicale au permis efectuarea de măsurători pentru a-i fi montată proteza potrivită. „Pacientul avea o fisură de aortă toracică, și am decis montarea, în Urgență, a unei endoproteze de aortă toracică pe cale femurală stângă, pentru acoperirea zonei de fisură aortică”, spune dr. Dragoș Trandafir, coordonatorul secției de Chirurgie Vasculară din cadrul SUUB.

„Fisura era pe aortă descendentă și pentru că exista riscul să se rupă mai rău, am decis montarea protezei, aceasta fiind procedura cea mai puțin riscantă pentru pacient. Practic, am montat un manșon, să-i spunem așa, pe interiorul vasului fisurat, pentru a preveni o ruptură. Este o intervenție minim invazivă, dar cu anestezie generală, ca pacientul să stea liniștit și bine monitorizat. Intervenția a durat mai puțin de o oră”, a declarat dr. Bogdan Dorobăț, coordonatorul Compartimentului de Radiologie Intervențională din cadrul SUUB.

Echipă multidisciplinară a fost formată din medici de pe secția Chirurgie Vasculară: Dr. Dragoș Trandafir, Dr. Eugenia Matișan, dr. Cristina Besarab, medici de la Angiograf: Dr. Bogdan Dorobăț, dr. Andrei Simonov, medici de la Radiologie: Dr. Andrei Marinescu, dr. Andreea Marinescu și medici de la ATI: dr. Angelica Bratu și dr. Adina Comanelea.
Controlul endoprotezei la 24 de ore relevă acoperirea completă a leziunii fără endoleak, evoluția pacientului fiind favorabilă.

Endoprotezarea este o procedura minim-invazivă și constă în introducerea unui tub din material sintetic în interiorul anevrismului, prin incizii făcute la nivel inghinal pe calea arterei femurale. Față de intervenția chirurgicală standard, endoprotezarea se realizează într-un timp mult mai scurt, incidența complicațiilor postoperatorii este diminuată, iar pacientul se recuperează mult mai rapid.

DailyBusiness
Ilie Bolojan, anunț crucial înaintea deciziei europene pentru Ucraina: „Susținerea Ucrainei este și pentru pacea României”
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, fotbalistul de la FCSB, mort la 19 ani. Mama lui a făcut declarații sfâșietoare
Bzi.ro
Cătălin Scărlătescu a povestit momentul în care a cerut-o pe Doina Teodoru: „Am umblat o lună cu inelul în buzunar!“
Fanatik.ro
Amendă pentru fermierii care cresc aceste animale. Trebuie să le declare la Registrul Agricol
Capital.ro
Călin Georgescu intră direct în turul 2! S-a dat verdictul chiar acum
Playtech.ro
Regiuni în care româna este limbă oficială. Ţara în care aproape două milioane de români sunt autonomi
DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Adevarul
De ce are nevoie Trump de metale din pământuri rare și ce legătură au Ucraina și Groenlanda cu acestea
wowbiz.ro
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Spynews
Apariția cu care foștii concurenți de la Power Couple și-au îngrijorat fanii. Ce au pățit Cesima și Theo Zeciu / FOTO
Spynews
5 flori pe care să nu le dăruiești niciodată de 8 Martie. Ce semnificație au, de fapt
Evz.ro
Țeapa care se rostogolește în România. Sunt deja multe victime
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Constanța este sub alertă de gripă aviară! Boala se poate transmite și la oameni! Cu ce avertisment vin specialiștii
Cancan.ro
Era sau nu vaccinat Luca Manolache?! Mama lui rupe tăcerea: 'Peste tot ne întrebau însă dacă a
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Dezastru pentru Călin Georgescu. Verdict definitiv. Decizia luată de judecătorii CEDO azi, 6 martie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
„Tată! O să alunece mașina”. Momentul în care un copil își strigă cu disperare tatăl, prins în mașina luată de ape. Inundațiile au făcut prăpăd în Spania
MediaFlux
Maria Zaharova, prima reacție după expulzarea diplomaților ruși: Rusia nu are obiceiul de a se amesteca în treburile altora
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Acuzaţii grave: un fost preşedinte insinuează că MApN ar fi penetrat de serviciile de informaţii ruseşti