Intervenţie în premieră în România: primul transplant de plămâni la Spitalul Sfânta Maria. Reacţia fostului ministru al Sănătăţii

Medicii de la Spitalul Sfânta Maria au făcut miercuri primul transplant pulmonar din România, donatorul fiind un bărbat de 46 de ani care intrase în moarte cerebrală. Pacientul, un ieşean de 37 de ani care în ultimii trei ani a trăit conectat la aparatul de oxigen, a depus în 2015 o cerere pentru transplant în străinătate la clinici din străinătate, dar singura care a răspuns a fost AKH Viena, care l-a refuzat pentru că pe lista de transplant mai erau patru români.
Iulian Tudor
18 apr. 2018, 08:50
Intervenţie în premieră în România: primul transplant de plămâni la Spitalul Sfânta Maria. Reacţia fostului ministru al Sănătăţii

„Donatorul este un bărbat de 46 de ani care a suferit o hemoragie cerebrală. Pacientul este tânăr, ştim că totul merge bine”, a declarat preşedintele Agenţiei Naţionale de Transplant, Radu Deac, pentru News.ro.

Spitalul Sfânta Maria a anunţat, printr-un comunicat de presă transmis miercuri după-amiază, că operaţia s-a desfăşurat de la ora 04.00 până la ora 11.00, cu o pauză de o oră şi jumătate între cei doi plămâni. Organele au fost luate în noaptea de marţi spre miercuri de la un bărbat aflat în moarte cerebrală la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, familia acestuia dându-şi acordul pentru prelevare.

„Pacientul a suportat bine operaţia extrem de complexă. Se află, conform procedurilor, în monitorizare pe secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă. Echipa medicală l-a avut ca operator pe doctorul Igor Tudorache, alături de doi chirurgi din Spitalul Clinic „Sfânta Maria”, echipa de anestezie şi echipa de asistente specializate pe bloc operator din acelaşi spital”, transmite Spitalul Sfânta Maria.

Potrivit instituţiei medicale, bărbatul care a fost supus intervenţiei se afla de un an pe lista de aşteptare a spitalului. El a fost diagnosticat în 2011 cu multiple afecţiuni pulmonare, în ultimii trei ani trăind conectat la aparatul de oxigen.

Pacientul, Mugurel Amariţei, în vârstă de 37 de ani, a depus în 2015 cerere de finanţare pentru transplant în străinătate, iar Direcţia de Sănătate Publică Iaşi i-a trimis dosarul către trei clinici. Clinica AKH din Viena a fost singura care a răspuns, refuzând pentru că pe lista de aşteptare mai erau încă patru pacienţi din România, scrie Ziarul de Iaşi.

CGMB a aprobat construirea unui centru de transplant multi-organ la Spitalul „Sfânta Maria”

Vlad Voiculescu, despre transplantul pulmonar: Se pare că, peste noapte, au fost recoltaţi plămâni

Fostul ministrul al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a scris, referitor la primul transplant pulmonar, că plămânii pentru transplant au fost recoltaţi „peste noapte”, în condiţiile în care, marţi, Gabriela Firea susţinea că nu există organe pentru efectuarea unei astfel de intervenţii chirurgicale.

„Se pare că peste noapte au fost recoltaţi plămâni de la un donator, plămâni care au ajuns la spitalul Sf. Maria. Înţeleg că dacă acum 24 ore doamna primar ne spunea că nu există organe, între timp au apărut, între timp a apărut şi domnul doctor Igor Tudorache care a putut lăsa totul la slujba sa din Hanovra şi a reuşit să zboare repede spre Bucureşti unde a intrat în operaţie. Sper din tot sufletul ca pacientul să trăiască!”, a scris Voiculescu.

În postarea sa, fostul ministru a explicat că pacienţii nu au nevoie decât de operaţia în sine, ci şi de tratament post transplant.

„Şi mai sper ca domnul dr. Igor Tudorache sa poată rămâne macar câteva zile în România, acum şi după fiecare intervenţie pe care o coordonează aici. Operaţia nu este singurul lucru complex în transplantul de plămâni… reuşita operaţiei înseamnă doar foarte puţin, marile provocări încep după intervenţie. Iar lipsa de profesionalism este întotdeauna decontată de către pacient. În primul rând de către pacient”, a mai precizat fostul ministru al Sănătăţii.

Intervenţia chirurgicală vine la o zi după ce primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că la Spitalul „Sfânta Maria” nu se poate face transplant pentru că nu se găsesc organe.

Gabriela Firea, atac la Vlad Voiculescu, în cazul fetiţei grav bolnave: Ne vedem în instanţă. Reacţia lui Voiculescu

Aceasta a precizat că îl va da în judecată pe fostul ministrul al Sănătăţii, Vlad Voiculesu, pentru că dezinformează cu privire la cazul unei fetiţe, care are nevoie de o astfel de operaţie.

„Ca să se realizeze o operaţie de transplant, fie că este renal, pulmonar, sau de altă natură, trebuie să fie îndeplinte câteva condiţii. În primul rând, să existe organul donat. Am observat că este o campanie negativă dusă în mass-media de un fost ministru al Sănătăţii (n.r. – Vlad Voiculescu), care are bussines în domeniul sănătăţii. Eu nu pot să-i urez succes pentru că îşi face campanie electorală pe sănătatea românilor şi se joacă cu informaţii neadevărate pe care le exprimă în spaţiul public, şi, din nefericire, ele sunt preluate”, a declarat, marţi, primarul general.

Reacţia edilului vine după ce, marţi, Vlad Voiculescu a scris pe pagina sa de Facebook că primarul general şi „gaşca de domni de la Agenţia de Transplant” ar trebui să intre în pământ pentru cazul unei fetiţe grav bolnave.

Vlad Voiculescu vorbeşte despre o fetiţă cu fibroză chistică, condamnată la moarte de sistemul medical românesc

DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Minerva, mesaje din lumea de dincolo! Ce i-a cerut Gabrielei Lucuțar să-i pună în sicriu
Fanatik.ro
Insula superbă, considerată un paradis ascuns, evitată de turiști. Puțini știu ce minunății găsesc aici
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. Toți au îndrăgit-o: E o zi grea pentru noi
Playtech.ro
Ce nu are voie să facă asociaţia de proprietari pe WhatsApp. E uşor de comunicat, dar ilegal
DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Adevarul
Un intelectual român critică dur mesajul unui controversat politician italian, susținător al lui Georgescu: „Informează-te sau nu mai minți!”
wowbiz.ro
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Mesajul secret trimis de Minerva către Elena Udrea. Totul s-a adeverit
Ego.ro
Totul pleacă de la BANI! Antonia și Velea, detalii de ultimă oră EXCLUSIV
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
kanald.ro
Pensiile militare pot crește. CCR va decide viitorul pensiilor pentru militari sau rezerviști marți, 11 martie 2025
Cancan.ro
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizia CCR pentru Călin Georgescu. BEC nu putea să ignore. Nu mai este nimic de făcut!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
stirilekanald.ro
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Ora de vară 2025! Când dăm ceasurile înainte în acest an
MediaFlux
George Simion, urmărit penal! Procurorii s-au autosesizat!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
S-a vândut Hotelul Palace din Constanța! Cine sunt noii proprietari