INTERVIU. Ambasadorul Siriei la Bucureşti: Românii din Siria sunt în siguranţă

Walid Othman, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Siriei la Bucuresti, a declarat, într-un interviu exclusiv pentru RTV.NET, că statele "duşmane" Siriei doresc transformarea regiunii într-un "focar de haos în folosul Iraelului". Mai mult, acesta susţine că Siria este ţinta unor atacuri teroriste susţinute de state occidentale şi arabe, care vizează destabilizarea ţării. Românii din Siria sunt însă "în siguranţă", a precizat ambasadorul.
Alexandra Ilie
15 mart. 2012, 06:23
INTERVIU. Ambasadorul Siriei la Bucureşti: Românii din Siria sunt în siguranţă

Situaţia din Siria este din ce în ce mai tensionată. De curând Rusia s-a declarat deschisă pentru un acord la ONU cu privire la o rezolutie privind Siria, desigur, cu câteva condiţii. Care este poziţia Damascului cu privire la un posibil acord internaţional care să condamne încălcările drepturilor omului de către autorităţile siriene? Se simt autorităţile siriene izolate pe plan international?

Walid Othman: Pentru a putea răspunde la această întrebare, să începem cu nişte informaţii legate de chestiunea actualelor evenimente în Siria, informaţii care au fost înaintate Naţiunilor Unite. Apoi mă voi referi la poziţia autorităţilor siriene, care consideră că acuzele înaintate sunt nefondate şi departe de adevăr.

Negarea realităţilor cu care se confruntă ţara mea este un complot care a devenit evident. Acest complot este realizat prin susţinerea de care beneficiază grupările teroriste înarmate şi prin furnizarea de armament sofisticat, din categoria cea mai periculoasă, către acestea din partea unor state printre care şi unele ţări arabe. Una dintre principalele preocupări este principiul neacceptării intervenţiei externe în chestiunile interne ale statelor, de aceea accentuăm principiul suveranităţii Siriei, independenţa şi intergitatea sa teritorială, pe care le considerăm „firul roşu” al oricărei discuţii.

Pornind de la aceste precizări, unele state prietene din lume au observat că există o dorinţă occidentală clară de a destabiliza Siria aşa că, din preocuparea prietenilor noştri pentru ca această criză să nu escaladeze şi din încrederea lor în paşii făcuţi de Siria, au blocat orice acţiune care ar putea transforma Naţiunile Unite într-un mijloc care poate ajuta la realizarea noilor obiective coloniale. Astfel, Rusia şi China şi-au folosit de două ori dreptul la VETO şi s-au opus hotărârilor luate împotriva Siriei de către Consiliul pentru Drepturile Omului.

Aşadar, noi nu simţim că Siria este izolată, pentru că ne-am facut clară poziţia încă de la începutul evenimentelor şi am explicat mereu măsurile de reformă luate deja de conducerea siriană, ca răspuns la solicitările îndreptăţite şi legitime ale sirienilor. Cei care au opinii corecte au fost convinşi de poziţia siriană şi am rămas în continuare în cele mai bune relaţii cu ei.

 

ONU a avertizat, la începutul săptămânii trecute, că există pericolul izbucnirii unui război civil în Siria. Credeţi că astfel de afirmaţii reflectă situaţia actuală din Siria?

Walid Othman: Desigur, aceste declaraţii nu reflectă situaţia reală din Siria, deoarece ţara noastră se confruntă cu grupuri înarmate, bine antrenate, care comit agresiuni împortiva cetăţenilor. De exemplu, grupările dintr-unele cartiere din oraşul Homs. Aceste grupări au terorizat localnicii şi i-au determinat să îşi părăsească locuinţele. Autorităţile siriene au descoperit spaţii special amenajate pentru fabricarea materialelor explozibile şi a armelor. Unele locuinţe erau folosite pentru tortură. Aceste grupări au atacat proprietatea publică, inclusiv conductele de petrol şi gaze şi stâlpii de energie electrică şi au comis mai multe atentate în diverse locaţii din Siria, dintre care cel mai recent este atentatul din oraşul Alep, comis în data de 10 februarie 2012, atentat în urma căruia au murit mulţi sirieni nevinovaţi.

Cu aşa ceva se confruntă Siria. Organizaţia Naţiunilor Unite ar trebui să ne ajute ţara să depăşească aceste evenimente. Grupările teroriste s-au dovedit a fi în legătură cu unele ţări arabe şi occidentale şi aparţin grupărilor Salafite, ale Fraţilor Musulmani şi al-Qaida. Sunt finanţate şi îşi duc la îndeplinire acţiunile cu ajutorul unor terorişti străini, care au pătruns ilegal în Siria. Aceste grupări nu trebuie lăsate să îşi atingă scopul de a ne destabiliza ţara.

 

La începutul lunii februarie, zeci de cetăţeni sirieni au protestat în faţa ambasadei Siriei de la Bucureşti, cerând demisia preşedintelui Al-Assad. De altfel, cetăţenii sirieni din diaspora au protestat în mai multe capitale ale lumii, pe fondul violenţelor din Siria. Cum comentaţi aceste incidente?

Walid Othman: Să corectăm aceste afirmaţii:  niciun cetăţean sirian nu a protestat în faţa Ambasadei până în prezent. Ce s-a întâmplat este că un grup mic de oameni s-au adunat în faţa sediului Ambasadei fără autorizaţie din partea autorităţilor române. Din grupul respectiv, câteva persoane au pătruns cu forţa în grădina ambasadei sărind gardul şi au tăiat lancea drapelului naţional. Aceste fapte reprezintă încălcarea legilor române şi pentru asta, din informaţiile care ne-au fost furnizate, ei sunt acum anchetaţi de autorităţi.

Acest fenomen este nou în România şi trebuie supus legislaţiei internaţionale, regelementărilor şi cutumelor referitoare la acest gen de situaţii, cum ar fi acordul care prevede protecţia ambasadelor de către ţara gazdă.

Am aflat despre mişcările din unele capitale ale lumii, care, vă reamintesc, au o poziţie ostilă faţă de Siria. Presupun că unii oameni sunt convinşi de ştirile transmise de un număr mare de instituţii de presă, arabe şi occidentale, referitoare la evenimentele din Siria. Dar aceste ştiri fac parte din campania de provocare şi dezinformare referitoare la aceste evenimente.

 

Cine sunt cei care doresc demisia preşedintelui Al-Assad? Care este de fapt procentul de populaţie care îi doreşte îndepartarea de la putere?

Walid Othman: Preşedintele Bashar Al-Assad reprezintă un mare simbol al unei politici arabe bazate pe rezistenţa împotriva planurilor colonialiste create pentru zona arabă. Siria a fost şi va rămâne ţara pivot în linia de opoziţie şi rezistenţă. Reprezintă, prin această linie pan-arabă, sinceră, sprijinul mişcărilor arabe de rezistenţă, astfel încât cei care vizează politica siriană sunt beneficiarii absenţei unor lideri din regiunea arabă care să se opună politicilor israeliene şi americane şi caută să facă din această regiune un focar de haos în folosul Israelului.

Preşedintele Al-Assad are o carismă puternică şi mulţi admiratori, atât pe plan sirian cât şi arab. Este suficient să navighezi puţin pe internet ca să poţi vedea milioane de oameni, din toate oraşele siriene, în sprijinul reformelor pe care acesta le-a realizat deja, cum ar fi noua Constituţie (prin referendumul din 26/02/2012, votat de 85,9% dintre alegători). De asemenea, sondajul realizat de o instituţie qatareză care reflectă popularitatea preşedintelui Bashar Al-Assad.

Eu vă spun să vă uitaţi nu doar la Damasc, Alep sau Latakia, ci şi în oraşe ca Homs,  Hama sau Duma şi veţi vedea chiar şi acolo ce proporţie mare de susţinere există.

 

Care credeţi că sunt soluţiile pentru rezolvarea crizei din ţară? Ce variante au autorităţile?

Walid Othman: Căile sunt clare. Autorităţile siriene au lucrat încă de la începutul evenimentelor pentru a satisface toate solicitările legitime ale cetăţenilor. Au fost emise în cursul anului trecut până la începutul acestui an, legi şi decrete reformatoare: cea referitoare la pluralismul vieţii politice în Siria, la alegerile legislative şi ale administraţiilor locale, referitor la libertatea presei. Ultima din această listă este, aşa cum  am menţionat deja,  noua constituţie, care asigură noi principii importante pentru respectarea drepturilor cetăţenilor şi oferă pluralism şi participare egală a pentru toţi cetăţenii, în toate formele de viaţă politică şi economică.

 

Ce le recomandaţi cetăţenilor români aflaţi pe teritoriul sirian? Este bine să părăsească tara, aşa cum le cere Ministerul Afacerilor Externe român?

Walid Othman: Este inutil să spun că cetaţenii români din Siria, cei mai mulţi fiind de fapt soţii ale unor cetăţeni sirieni care şi-au creat familii mixte în Siria, trăiesc în condiţii de siguranţă. Excepţie fac doar cei care trăiesc în zonele unde sunt bande înarmate. Eu personal sunt în legătură cu unele dintre aceste familii şi nu au exprimat până acum vreo dorinţă de a părăsi Siria. Cei care au părăsit Siria sunt puţini şi nu mai avem alte detalii despre ei.

 

Pe ce planuri aţi dori să aprofundaţi relaţiile bilaterale România-Siria pe viitor?

Walid Othman: Cooperarea între Siria şi România a fost una deosebit de bună în ultima perioadă. Preşedintele Traian Băsescu a vizitat Siria, iar preşedintele Bashar Al-Assad a venit în România în luna noiembrie 2010. Comisia mixtă a fost întrunită în ambele ţări şi cu aceste ocazii au fost semnate un număr mare de acorduri, care sunt acum în curs de punere în aplicare.

Trebuie să subliniem faptul că ultimele decizii ale Uniunii Europene, inclusiv sancţiunile faţă de Siria şi creşterea presiunii asupra ţării şi cetăţenilor sirieni nu contribuie deloc la găsirea unei soluţii, ci dimpotrivă, adâncesc această criză, prin sprijinirea grupurilor de opoziţie, dintre care unele sunt în legătură cu grupările teroriste înarmate.

Prin declaraţia privind siguranţa românilor din Siria, Walid Othman, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Siriei la Bucuresti, contrazice averizările repetate ale Ministerullui Afacerilor Externe din România, prin care românii sunt sfătuiţi să părăsească teritoriul sirian cât mai repede.

„Având în vedere deteriorarea situaţiei de securitate din Siria din ultimele zile, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să evite călătoriile în această ţară, iar celor care se află deja pe teritoriul sirian, să-l părăsească cât mai curând posibil prin mijloacele comerciale de transport încă operaţionale (aeriene, navale şi terestre)”, se arată pe site-ul mae.ro.

DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Cum s-a pozat Dana Budeanu de Crăciun: Vedeta a apărut într-o ipostază extrem de provocatoare! – FOTO
Fanatik.ro
Ce se plantează, de fapt, în luna ianuarie. Abia atunci o să ai o recoltă frumoasă. Toți românii care stau la curte trebuie să știe
Capital.ro
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
Playtech.ro
Ce preparate au mâncat deținuții din închisorile din România în prima zi de Crăciun. Regim special pentru diabetici
DailyBusiness
Fructul-minune, care scade riscul de infarct cu 32%! Ar putea fi secretul unei inimi sănătoase
Adevarul
Al Jazeera: Rusia ar putea planifica un atac cu „steagul fals” asupra Moldovei
wowbiz.ro
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Furtuna de zăpadă a făcut ravagii. Imagini apocalitpice. Sute de mii de oameni, fără curent electric
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Pensiile românilor se indexează de la 1 ianuarie 2025! Cum poți vedea dacă ți se majorează pensia
Cancan.ro
Vești PROASTE pentru românii care petrec Crăciunul pe Valea Prahovei! Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Tragedie în lumea filmului. Familia a anunțat vestea în lacrimi: Inimile noastre sunt frânte
StirileBZI
Ce mănâncă europenii de Crăciun. Cele mai neobișnuite tradiții culinare
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Au ars de vii în a doua zi de Crăciun, după ce autoturismul le-a luat foc la impactul cu o cisternă. Autoritățile nu știu, încă, numărul morților
substantial.ro
David Popovici și Leon Marchand ar putea intra într-o cursă istorică la 200 m liber
MediaFlux
SE ÎNCHID punctele de FRONTIERĂ! DECIZIA ROMÂNIEI din 1 ianuarie 2025
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Solidaritate cu soția lui Petre Daea? „Pentru multe femei, Crăciunul e o luptă cu frica şi cu tăcerea; nimeni nu trebuie să trăiască în teamă” (ANES)