Urma să mă întâlnesc cu Anca după o lecţie de canto cu copiii de la Grupa Mare de la Grădiniţa Kids Club. Îi pregăteşte de spectacol. Am ajuns mai devreme şi m-a invitat înăuntru. Erau vreo 10 copii, fetiţe şi băieţi, care o priveau ca pe o zână. „Eşti frumoasă când zâmbeşti!”, i-a spus o fetiţă. Şi-au făcut programul, iar Anca era încântată de reprezentaţia micuţilor. Avea şi de ce. Doar luaseră lecţii de la un adevărat profesionist.
Ne-am aşezat apoi într-un colţ şi am început să depănăm amintiri. Despre Radu, fiul ei, în vârstă de 13 ani, împliniţi la 1 martie. Vă invit să citiţi un interviu de suflet, deschis şi sincer.
Reporter: Eşti, de-acum, mamă de preadolescent. Cum e Radu, ca preadolescent?
Anca Ţurcaşiu: Nu pot să spun că e foarte mult diferit, pentru că el a fost de mic un copil care nu a fost legat de mine, de fusta mea cum se spune în popor. Nu i-a plăcut să stea în braţe, nu i-a plăcut să fie dădăcit şi alintat. Pupat, niciodată! Extrem de profund şi de sensibil, de altfel, nu rece, dar, de ficare dată când îi cântam, când îl legănam sau îl luam în braţe, el îmi respingea atingerile de genul acesta. Am suferit foarte mult, pentru că şi eu, şi soţul meu suntem extrem de tandri, tactili, simţim nevoia atingerilor, ne îmbrăţisăm toată ziua prin casă, fără vreun motiv anume. Mi se pare extraordinar să te poţi îmbrăţişa cu cineva. Am suferit, dar mi-am dat seama că până la urmă aşa e el şi trebuie să mă obişnuiesc.
Aşa că, perioada aceasta de preadolescenţă în care copilul devine rebel, dispare, nu mai discută cu tine nu mă afectează foarte tare. Ea există, dar eu sunt obişnuită cu el de-o viaţă aşa.
Citeşte AICI articolul complet.